Târnosire de biserică

Prea Fericitul Părinte Patriarh Daniel, aflat într-o vizită canonică de trei zile în eparhia noastră, a târnosit Duminică 5 iulie, biserica cu hramurile „Învierea Domnului“ din oraşul Lugoj. La slujba de sfinţire au participat şi Prea Sfinţiţii Episcopi Timotei al Aradului, Lucian al Caransebeşului, Siluan al Episcopiei ortodoxe române din Ungaria şi Paisie Lugojanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei.

Patriarhul României a fost întâmpinat de mulţime mare de credincioşi în faţa noii biserici unde, prin vocea primarului Lugojului, Domnul Francisc Boldea, i s a adresat urarea „Bine aţi venit acasă!“, deoarece Prea Fericirea Sa s-a născut în această parte a ţării.

Slujba Sfintei Liturghii a fost săvârşită de către Prea Fericirea Sa împreună cu cei patru arhierei şi mai mulţi preoţi şi diaconi în noua biserică. La finalul slujbei, Prea Fericirea Sa a oferit Părintelui paroh Mihai Sidei „crucea patriarhală“, cea mai înaltă distincţie pentru clerici, urmare râvnei cu care a luptat pentru ridicarea noii biserici. „Diploma de onoare Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României“ a fost acordată deputatului Sorin Strajă, primarului Francisc Boldea, sculptorului noului lăcaş, Viorel Mihiş, precum şi consiliului parohial.

Menţionăm că ridicarea bisericii a început în anul 1993, fiind terminată anul trecut. În prezent, biserica se află în stadiul de finalizare a picturii.

Leave a Reply