1 septembrie – începutul anului bisericesc

Spre deosebire de anul civil, care incepe la 1 ianuarie, prima zi din anul bisericesc este 1 septembrie, pentru ca, dupa traditia mostenita din Legea Veche, aceasta a fost prima zi a creatiei si ziua in care Mantuitorul nostru Iisus Hristos si-a inceput activitatea Sa pe pamant. Parintele prof. dr. Mihai Aurel, director al Seminarului Teologic Liceal Ortodox “Nifon Mitropolitul” din Bucuresti, ne-a spus ca ‘dupa traditia mostenita din Legea Veche, in aceasta zi, care era si inceputul anului civil la evrei, s-a inceput creatia lumii si tot in aceasta zi si-ar fi inceput Mantuitorul activitatea Sa publica atunci cand a citit in Sinagoga cuvintele proorocului Isaia cap. 61, v. 1-2, care profeteau despre Sine, cuvinte reluate si la Luca 4, dupa cum gasim si in sinaxarul zilei din Mineiul lunii Septembrie’.

In centrul anului bisericesc se afla sarbatoarea Invierii Domnului, in functie de care anul bisericesc se imparte in trei perioade, numite dupa cartea principala de slujba: perioada Triodului, perioada Penticostarului si perioada Octoihului. ‘In inima anului bisericesc sta sarbatoarea Invierii cu saptamana Sfintelor Patimi de dinaintea ei. Ca mijloc de comemorare a vietii si activitatii rascumparatoare a Mantuitorului, anul bisericesc se poate imparti in trei mari perioade, numite dupa cartea principala de slujba folosita de catre cantaretii de strana in fiecare din aceste perioade, si anume: perioada Triodului, adica perioada prepascala, perioada Penticostarului, adica perioada pascala propriu-zisa, si perioada Octoihului, adica perioada post-pascala, fiecare din acestea cuprinzand un anumit numar de saptamani. Timpul Triodului tine de la Duminica Vamesului si a Fariseului, adica cu trei saptamani inainte de inceputul postului Pastelui, pana la Duminica Pastilor, in total 10 saptamani. Perioada Penticostarului tine de la Duminica Pastelui pana la Duminica I dupa Rusalii sau a Tuturor Sfintilor, in total 8 saptamani, iar perioada Octoihului tine tot restul anului, adica de la sfarsitul Penticostarului pana la inceputul perioadei Triodului din anul urmator. Este cea mai lunga perioada din cursul anului bisericesc, durata acestei perioade putand fi intre 40 si 26 de saptamani, in functie de data Pastelui’.

Parintele Mihai Aurel ne-a mentionat si randuielile liturgice specifice din prima zi a anului bisericesc: ‘In cadrul sfintelor slujbe se savarseste, alaturi de Sf. Liturghie, in care este praznuit Sf. Simeon Stalpnicul cu Sf. Marta, mama sa, sfintirea apei si un Te-Deum, de o slujba speciala pentru inceputul anului bisericesc, in contrabalansare cu inceputul anului civil, cand si atunci se savarseste un Te-Deum, dar si o rugaciune de multumire pentru binefacerile pe care Dumnezeu le-a revarsat asupra noastra’.

Sursa: www.basilica.ro

Leave a Reply