Procesiune cu moaștele Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș

14-sep-2016-5-large
În ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, mii de credincioși din toate părțile țării au venit la Catedrala mitropolitană din Timișoara, pentru a se ruga ocrotitorului Banatului.

În prezența Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, programul slujbelor dedicate cinstirii Sfântului Iosif cel Nou a debutat cu slujba Vecerniei unită cu Litia, oficiată de Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop- vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, format din consilieri de la Centrul eparhial, protopopi, precum şi slujitori de la mănăstirile şi parohiile eparhiei.proc2016

Conform tradiţiei, în finalul slujbei de seară, a avut loc tradiţionala procesiune cu Sfintele Moaşte ale Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş, la care au luat parte mii de credincioşi cu lumânări în mână și tineri de la parohiile din Timișoara, implicați în activitățile de cateheză. Procesiunea s-a desfășurat pe traseul Bulevardul 16 Decembrie 1989 – Splaiul Tudor Vladimirescu – Bulevardul Mihai Viteazu – Bulevardul Regele Ferdinand. După procesiune, racla cu Sfintele Moaşte a fost deschisă și aşezată  pe soleea din faţa Sfântului Altar, astfel încât credincioșii să aibă posibilitatea să se închine la cinstitele moaște ale Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș.

drona_2016

Sfintele moaşte vor rămâne spre închinare şi cinstire până vineri, 16 septembrie, când, după Slujba Acatistului Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş, săvârşită de la ora 18:00, acestea vor fi reaşezate în locul obişnuit de închinare, din dreapta naosului catedralei. Sfintele slujbe au continuat la Catedrala mitropolitană pe întreg parcursul nopţii, de la ora 24:00 fiind oficiată Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie.

dsc_3464-large dsc_3468-largeduma-04 dsc_3480-large dsc_3481-large dsc_3487-large dsc_3492-largedsc_3496-largeduma-14 dsc_3494-largeduma-16
dsc_3500-large dsc_3503-largeduma-33 dsc_3509-large dsc_3511-large

duma-43_1600x106314-sep-2016-16-large 14-sep-2016-17-large14-sep-2016-2-large

dsc_3529_1600x106014-sep-2016-3-large dsc_3531-large14-sep-2016-9-large dsc_3533-large dsc_3535-large dsc_3539-large14-sep-2016-10-large

dsc_3541_1600x1060 dsc_3543-large14-sep-2016-11-large dsc_3551-large14-sep-2016-6-large14-sep-2016-7-large dsc_3554-large dsc_3556-large dsc_3565-large dsc_3580-largedsc_3594-large
dsc_3606-large dsc_3616-large

Comments are closed.