
Joi 1 octombrie, de sărbătoarea Acoperământul Maicii Domnului s-a serbat hramul principal al mănăstirii Luncanii de Sus.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Ioan al Banatului, slujbele au început în seara zilei precedente, odată cu oficierea privegherii de către mai mulţi slujitori în frunte cu pr. protopop Bujor Păcurar.
În ziua de 1 octombrie, de dimineaţă, s-au săvârşit sfinţirea apei, Taina Sfântului Maslu şi acatistul Sfântului Acoperământ. De la orele 10 a început Sfânta Liturghie săvârşită de mai mulţi preoţi slujitori printre care pr. Marius Florescu de la Centrul eparhial – delegat al Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Ioan, pr. prot. Bujor Păcurar de la Făget, pr. stareţ Matei Buliga de la mănăstirea Dobreşti şi alţi slujitori. Cuvântul de învăţătură a fost rostit de pr. Marius Florescu. După sfinţirea prinoaselor s-a oficiat şi o panihidă pentru ctitorii şi ostenitorii trecuţi la Domnul ai sfintei mănăstiri.
După otpust, părintele protopop Bujor Păcurar a amintit de efortul Părintelui Mitropolit Ioan pentru bunul mers al vieţii mănăstireşti şi de ajutorul venit din partea Guvernului României prin Secretariatul de Stat pentru culte, pentru restaurarea bisericii şi a ansamblului mănăstiresc.
În ciuda vremii ploioase, mulţi credincioşi din părţile timişene şi hunedorene au urcat muntele Luncaniului pentru a o cinsti pe Maica Domnului, în prima zi a lunii octombrie.























































