S-a născut la data de 15 aprilie 1949, în localitatea Belinț, ca fiu al lui Constantin și Ana. Copilăria și-a petrecut-o în localitatea Belinț, unde a urmat și cursurile școlii primare. Atras fiind de viața bisericii, îndrumat și sprijinit de preotul Ioan Dulcu, a hotărât să îmbrace haina preoției, urmând pentru început cursurile Seminarului Teologic din Caransebeș, și mai apoi ale Institutului Teologic Universitar Sibiu.
În anul 1971 s-a căsătorit cu Mărioara, având doi copii, pe Grațiana Ileana și pe Ciprian Constantin. În același an a fost hirotonit ca preot pe seama parohiei Hisiaș, unde a păstorit comunitatea de aici până în anul 1973.
Din anul 1973 și până în anul 1987 a oficiat slujbele bisericești ca preot paroh în Parohia Cosarii, iar din anul 1987 și până la pensionare, la 1 septembrie 2014, a oficiat ca preot paroh în Parohia Șanovița, aici desfășurându-și cea mai mare parte din activitatea sa pastorală .
Chiar și după pensionare, a rămas aproape de biserică și de credincioși, răspunzând de fiecare dată tuturor solicitărilor venite, atât din partea preoților parohi din zonă, cât și a credincioșilor, fiind până în ultimele momente aproape de aceștia.
A trecut la cele veșnice în dimineața zile de 24 februarie 2021, în urma unei scurte suferințe!
Veșnica lui pomenire din neam în neam!















































