COMUNICAT

Urmare articolului „Un popă vinitură își bate joc de bănățenii din Balinț”, apărut în „Ziua de Vest” la data de 10 octombrie 2021 și preluat de România TV, sâmbătă, 16 octombrie 2021, pentru corecta informare a opiniei publice, facem următoarele precizări:

  1. Autorul respectivului material denigrator și discriminator a dat curs unei sesizări anonime făcute de ”credincioșii din Balinț” (nu de unul sau de mai mulți), fără a se deplasa la fața locului, cum l-ar fi obligat deontologia profesională, pentru a face o investigație jurnalistică temeinică, în urma căreia să prezinte dovezi și mărturii indubitabile cu privire la acuzațiile formulate în scrisoarea anonimă.
  2. Din cercetarea efectuată la fața locului de către reprezentanții Oficiului protopopesc Lugoj și de cei ai Centrului eparhial, precum și din declarațiile persoanelor menționate în sesizarea anonimă și în materialul de presă fără acordul lor, rezultă că au fost reclamate fapte care nu se susțin, preotul paroh din Balinț fiind acuzat pe nedrept de nerespectarea hotărârilor Sfântului Sinod, cu privire la gratuitatea săvârșirii slujbelor de înmormântare.

Iubiți credincioși, cu părere de rău precizăm că și materialul de presă mai sus menționat face parte tot din seria atacurilor din ce în ce mai vehemente îndreptate, în ultima perioadă de timp, la adresa Bisericii noastre ortodoxe.

                                                    Biroul de presă al Arhiepiscopiei Timișoarei

Comments are closed.