Consfătuirile profesorilor de religie din județul Timiș

Inspectoratul Școlar Județean Timiș organizează, în această perioadă, Consfătuirile județene ale profesorilor de religie cu ocazia începerii anului școlar 2024-2025 și a sărbătoririi  Zilei Mondiale a Educației. Evenimentele au loc pe 2 și 3 octombrie 2024, la sala festivă a parohiei Timișoara-Iosefin și Liceul Teoretic „Coriolan Brediceanu” din Lugoj, reunind cadre didactice din județ, sub coordonarea echipei manageriale a instituției, condusă de doamna inspector școlar general, Prof. Aura Codruța Danielescu.

Întâlnirea profesorilor de religie de la Timișoara a debutat cu rostirea rugăciunii Domnești, apoi dna inspectoare Daniela Buzatu a prezentat ordinea de zi și a subliniat principalele subiecte care vor fi discutate în cadrul consfătuirii. De asemenea, a propus o serie de activități menite să îmbunătățească înțelegerea actului educațional, punând accent pe importanța educației religioase în formarea morală și spirituală a elevilor.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Ioan, la întâlnire a participat și părintele Nichifor Tănase, consilier eparhial. Acesta a evidențiat rolul esențial pe care profesorii de religie îl au în educația preuniversitară, accentuând importanța acestora în formarea valorilor și identității elevilor. Totodată, părintele Tănase a prezentat tehnici moderne de comunicare, care pot facilita o mai bună relaționare între profesori și elevi, contribuind astfel la crearea unui mediu educațional bazat pe respect reciproc, înțelegere și bună colaborare.

„Cuvântul lui Dumnezeu este cel prin care noi operăm în științele educației din perspectiva religiei ortodoxe. Cuvântul lui Dumnezeu este viu, lucrător și pătrunde până la despărțirea sufletului de duh, iar în acest proces suntem asistați de Duhul Sfânt. Duhul lui Dumnezeu este cel care, de exemplu, a inspirat-o pe Sfânta Maria Egipteanca, care, deși nu a avut ocazia să-și desăvârșească o cateheză sau o pedagogie creștină formală, a mers în pustiu și, când a fost întâlnită de starețul Zosima, cunoștea întreaga Scriptură pe de rost.

Este esențial să îi învățăm pe copii, dar nu doar pe ei, ci și pe cadrele didactice, despre efectul extraordinar al rugăciunii din punct de vedere pedagogic. Ar trebui să-i ajutăm să învețe să asculte, deoarece, în acest moment, observ un deficit în relația educație-profesor-elevi în ceea ce privește capacitatea de a asculta. Gândiți-vă la Maica Domnului: ea a fost, în primul rând, ascultătoare a cuvântului lui Dumnezeu, iar cuvântul S-a întrupat în pântecele ei datorită puterii ascultării. Dacă putem trezi în elevi această chemare, surprinzându-i atunci când le rostim numele și le adresăm cuvinte cu o chemare clară, această surpriză le poate capta atenția. Forța cuvântului constă în puterea de a surprinde. Cuvintele pe care noi le împărtășim copiilor noștri au puterea de a le transforma viața.”, a precizat pr. Nichifor Tănase, consilier eparhial.

Conf. dr. Vasile Timiș, inspector general în Ministerul Educației, a subliniat în cadrul intervenției sale online importanța integrării în actul didactic a unui set bine structurat de principii, strategii și metode specifice disciplinei religie. Acesta a evidențiat că aplicarea acestor elemente contribuie la o predare eficientă și la dezvoltarea competențelor elevilor în contextul educațional actual.

Obiectivele întâlnirii  vizează accentuarea caracterului aplicativ al orelor de Religie Ortodoxă și valorificarea învățăturilor din tezaurul ortodoxiei, precum Sfânta Scriptură și viețile sfinților, conform programelor școlare. De asemenea, profesorii se concentrează pe formarea competențelor specifice și pe integrarea dimensiunii liturgice în activitățile didactice.

În cadrul consfătuirilor, profesorii vor participa la ateliere de lucru, discutând parteneriatul dintre școală și biserică. Vor avea loc dezbateri în cercuri pedagogice care acoperă diverse cicluri de învățământ din județ: Timișoara, Lugoj, Sânnicolau Mare și Deta.

„Cu ocazia începerii anului școlar 2024-2025, Inspectoratul Școlar Județean Timiș organizează consfătuirile județene ale profesorilor de religie, care astăzi au loc în sala festivă a Parohiei „Nașterea Maicii Domnului” a parohiei Timișoara-Iosefin. La aceste consfătuiri participă profesorii de religie din întreg județul Timiș, iar întâlnirea urmărește dezvoltarea parteneriatelor diverse pentru intensificarea activităților specifice orei de religie, în colaborare cu parohiile ortodoxe din județ. Obiectivele principale ale consfătuirilor vizează dezvoltarea și formarea competențelor specifice disciplinei religie, dar și valorificarea caracterului aplicativ și practic al orei de religie. De asemenea, se urmărește valorificarea tezaurului Ortodoxiei în predarea religiei, precum și integrarea dimensiunii liturgice în actul didactic. Toate aceste aspecte sunt îmbinate într-o valoroasă colaborare cu parohiile ortodoxe din județul Timiș”, a specificat prof. Daniela Liliana Buzatu, inspector de religie – ISJ Timiș.

 Un moment deosebit va fi prezentarea lucrărilor realizate de elevii Școlii Gimnaziale „Theodor Bucurescu” din Sânnicolau Mare, în cadrul proiectului „Sărbătorile religioase, timp sfințitor și de bucurie”, dedicat Sfântului Iosif cel Nou de la Paroș.

În cadrul consfătuirilor profesorilor de religie din județul Timiș, au fost discutate teme esențiale pentru anul școlar 2024-2025. Printre subiectele cheie s-au numărat Scrisoarea metodică pentru disciplina Religie, actualizarea programelor școlare în vigoare, utilizarea manualelor digitale și a platformelor educaționale dedicate disciplinei. De asemenea, s-au prezentat reperele metodologice pentru anul școlar curent și s-au discutat posibilitățile de introducere a unor discipline opționale care să ofere o mai mare flexibilitate și diversitate în predarea religiei. Aceste teme sunt menite să îmbunătățească actul didactic și să asigure o mai bună adaptare la noile cerințe educaționale.

Pe lângă aceasta, au fost lansate mai multe activități metodico-științifice și pedagogice care vor avea loc în perioada următoare, inclusiv ateliere pentru profesorii necalificați și debutanți, precum și cercuri pedagogice dedicate învățământului gimnazial și liceal.

Comments are closed.