Sfințirea crucii bisericii din Chizătău, monument istoric aflat în restaurare

Comunitatea din Chizătău a trăit un moment de aleasă bucurie în Duminica Sfintelor Femei Mironosițe, când Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan al Banatului a sfințit crucea care va fi așezată pe turla bisericii parohiale. În după-amiaza zilei, ierarhul a fost întâmpinat de un sobor de șase preoți, în frunte cu părintele Timotei Anișorac, vicar administrativ, părintele protopop Ionuț Furdean și părintele paroh Valentin Birău. La slujbă au luat parte numeroși credincioși, fii ai satului veniți de departe, primarul și viceprimarul comunei, precum și alți reprezentanți ai autorităților locale.

În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, Mitropolitul Banatului a subliniat rolul Bisericii ca reper spiritual și arhitectural al satului, vorbind despre semnificația crucii, pe care a descris-o drept dătătoare de viață și esențială pentru cel care își asumă urmarea lui Hristos.

„Această cruce e semn de viață, semn de primăvară, semn că satul e viu”, le-a spus Înaltpreasfinția Sa credincioșilor, după ce evocase rolul de punte între trecut și prezent al bisericii din Chizătău, monument istoric vechi de peste 200 de ani. „Ce vă șoptesc zidurile acestea în fiecare an la Înviere, când înconjurați biserica? Nu-s cărămizi câte lacrimi au fost vărsate de familiile tuturor celor care au pierdut pe cineva drag în anii grei ai celor două Războaie Mondiale”, a adăugat ierarhul.

Biserica din Chizătău se află în prezent într-un amplu proces de restaurare, demarat la finele anului 2025 prin eforturile părintelui paroh Valentin Birău, sprijinit de părintele vicar Timotei Anișorac. Proiectul „Reparații și restaurare Biserica Ortodoxă Nașterea Maicii Domnului din Chizătău”, depus în 2024 în cadrul Apelului de finanțare nerambursabilă al Timbrului Monumentelor Istorice, programul Edificii de cult/Restaurare, se desfășoară sub coordonarea arhitectului Dan-Andrei Tonca.

Parohia Chizătău are o istorie aparte: aici a luat ființă, în prima jumătate a secolului XIX, Corul Plugarilor, prima manifestare artistică organizată și recunoscută a paorilor bănățeni, devenită ulterior model pentru multe formații corale bisericești din întreaga țară.

Comments are closed.