Activităţile desfăşurate în anul jubiliar al Sfintei Scripturi şi al Sfintei Liturghii

Activităţile desfăşurate în Eparhia Timişoarei cu prilejul anului jubiliar al Sfintei Scripturi şi al Sfintei Liturghii

Având în vedere hotărârea Sfântului Sinod nr. 1699/2008 privind proclamarea anului 2008 ca an jubiliar dedicat Sfintei Scripturi şi Sfintei Liturghii, Arhiepiscopia Timişoarei a desfăşurat următoarele acţiuni:

– în perioada 12-16 mai au avut loc conferinţele preoţeşti cu tema „2008 – Anul jubiliar al Sfintei Scripturi şi al Sfintei Liturghii”;

– în data de 4 mai, la Duminica Tomii, împreună cu Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Timiş şi Consiliul Judeţean Timiş s-a organizat la mănăstirea Timişeni Şag festivalul coral dedicat Sfintei Scripturi şi Sfintei Liturghii „Cântările Învierii”. Au participat mai multe formaţii corale din eparhie, precum şi un cor din Banatul sârbesc;

– în data de 30 mai, în colaborare cu Biblioteca Centrală Universitară „Eugen Todoran” şi Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie din cadrul Universităţii de Vest Timişoara s-a organizat simpozionul şi expoziţia de carte rară şi de patrimoniu „Cartea Cărţilor”, cu tema „Monumente ale culturii ecleziastice româneşti”; La acest eveniment a fost prezentată în mod special „Biblia Vulgata” Blaj 1760-1761 editată de Academia Română, Bucureşti 2005;

– corul catedralei mitropolitane a imprimat un CD cu Sfânta Liturghie;

– a fost deschisă o expoziţie permanentă de biblii şi de cărţi de cult la Muzeul catedralei, imprimându-se un CD în acest sens;

– în Postul Mare, împreună cu Facultatea de Teologie din Timişoara s-a organizat, în Aula Magna a Universităţii de Vest Timişoara, un ciclu de conferinţe prepascale având ca temă centrală „Hristos şi Evanghelia”;

– împreună cu Societatea Biblică Interconfesională din România s-au distribuit aproximativ 2000 de exemplare din Noul Testament la Penitenciar şi la unităţile militare din Timişoara şi Arad, precum şi Biblia pentru nevăzători la şcolile speciale din oraş;

– Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi – filiala Timişoara a organizat mai multe conferinţe şi seri de dialog cu tema „Filocalia şi Sfânta Scriptura pentru toţi”;

– s-a acordat, cu titlu gratuit un important număr de cărţi Centrului de Studii Ecumenice din Cluj Napoca;

– în luna iunie, cu ocazia zilei internaţionale a copilului, împreună cu Primăria Timişoara şi Fundaţia culturală ArtMedia , în sala Capitol a Filarmonicii Banatului, s-a organizat concertul de binefacere la care a participat Costel Busuioc, câştigătorul concursului Hijos de Babel, acordându-se premii tuturor olimpicilor Timişoarei;

– s-au publicat mai multe articole şi studii referitoare la Sfânta Scriptură şi Sfânta Liturghie în publicaţiile eparhiale „Altarul Banatului” şi „Învierea”;

– studioul propriu de radio „Învierea”, alături de radio Timişoara, radio Trinitas şi radio Reşiţa au transmis mai multe emisiuni şi grupaje de ştiri legate de anul jubiliar al Sfintei Scripturi şi sfintei Liturghii;

– s-a distribuit gratuit un număr important de cărţi religioase şi de cult la românii din Serbia, Basarabia, Spania şi America;

– cu ocazia hramului catedralei mitropolitane, Fundaţia Filantropia a organizat un concert coral de muzică psaltică;

– în luna noiembrie, cu sprijinul Consiliului Judeţean Timiş şi al Centrului de Cultură şi Artă Timiş, se va organiza manifestarea culturală „Secole de ortodoxie” unde în acest an vom evidenţia valoarea Sfintei Scripturi şi a Sfintei Liturghii în Biserica Ortodoxă şi se vor face donaţii de carte religioasă către bibliotecile din mediul rural;

– în luna decembrie, tot cu sprijinul Consiliului Judeţean şi al Centrului de Cultură şi Artă Timiş, se va organiza Festivalul corurilor săteşti „Cu noi este Dumnezeu” avându-se în vedere ca fiecare formaţie corală să includă în repertoriul ales o parte din sfânta Liturghie;

– se vor face demersuri ca până la sfârşitul anului să fie deschise trei secţii permanente denumite „Credinţă şi tradiţie” la Muzeul Banatul, Muzeul de Artă şi Muzeul Satului din Timişoara, unde să fie expuse obiecte şi cărţi de patrimoniu.

Sectorul Cultural

Leave a Reply