Agenda Prea Sfinţitului Paisie Lugojanul pe luna decembrie

În ultima perioadă de timp Prea Sfinţitul Episcop-vicar Paisie Lugojanu a efectuat următorul itinerar pastoral:

Vineri, 5 decembrie – a participat la slujba Te-Deumului din catedrala veche a Aradului, ocazionat de primirea Prea Fericitului Părinte Patriarh Daniel. În aceeaşi zi a participat la conferirea titlului de „Doctor honoris causa” Prea Fericirii Sale, de către Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad;

Sâmbătă, 6 decembrie – de praznicul Sfântului Ierarh Nicolae, a participat împreună cu alţi membri a Sfântului Sinod în frunte cu Prea Fericitul Părinte Patriarh Daniel la târnosirea noii catedrale episcopale „Sfânta Treime” din Arad;

Duminică, 7 decembrie – a oficiat Sfânta Liturghie la biserica parohiei Timişoara Zona Dacia, protopopiatul Timişoara, împreună cu slujitorii acestei parohii;

Luni, 8 decembrie – a efectuat o vizită la Colegiul „Coriolan Brediceanu” din Lugoj, unde s-a întâlnit cu profesorii de la catedra de Religie;

Marţi, 16 decembrie – s-a întâlnit la sediul Primăriei din Lugoj cu Domnul primar Francisc Boldea;

Miercuri, 17 decembrie – a efectuat o vizită la spitalul pentru copii „Louis Ţurcanu” din Timişoara;

Joi, 18 decembrie – a primit colindători la reşedinţa mitropolitană, apoi, tot în cursul zilei a vizitat Clinica de Oncologie şi Chirurgie a spitalului municipal;

Vineri, 19 decembrie – a oficiat Sfânta Liturghie la catedrala mitropolitană, cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Mitropolit Nicolae, în cadrul slujbei hirotonisind pe teologul Serioja Covaci întru diacon. În cursul zilei a mai primit Alaiul colindătorilor la reşedinţa mitropolitană, iar după-amiază a oficiat Taina Sfântului Maslu la biserica parohiei Timişoara Iosefin;

Sâmbătă, 20 decembrie – a luat parte la serbarea festivă de la Şcoala generală din localitatea Peciu Nou, a oficiat vecernia la mănăstirea Şag-Timişeni şi a participat la parohia Giarmata Vii la manifestarea culturală „Din an în an”, organizată cu prilejul aniversării anul acesta a 70 de ani de la ctitorirea bisericii;

Duminică, 21 decembrie – a oficiat Sfânta Liturghie la biserica parohiei Timişoara Zona Soarelui Sud cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae”, împreună cu P.C. Părinte paroh Constantin Pavel, hirotonisind totodată întru preot pe diaconul Serioja Covaci, pe seama parohiei Hodoş, protopopiatul Lugoj.

Leave a Reply