Binecuvântare arhierească pentru credincioşii din parohia Curtea

   Cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Părinte Nicolae, Mitropolitul Banatului, în Duminica a V-a după Sfintele Paşti, Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojanul, episcop- vicar eparhial,  a slujit  în biserica cu hramul „Sf. Apostoli Petru şi Pavel“ din parohia Curtea, de pe raza protopopiatului Făget.

La Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie arhierească au participat numeroşi credincioşi ai parohiei împreună cu reprezentanţi ai autotizăţilor locale. Din soborul slujitorilor au făcut parte pr. Bujor Păcurar, protopopul Făgetului, ierom. Nectarie Arvai, stareţul Mănăstirii Româneşti şi pr. Petrică Barbu, parohul bisericii. Răspunsurile liturgice au fost date de corul parohial şi grupul coral „ Thephoros” al Arhiepiscopiei Timişoarei, condus de diac. Ion- Alexandru Ardereanu. În cuvântul se învăţătură rostit, Preasfinţia Sa a subliniat învăţăturile desprinse din pericopa evanghelică duminicală, arătând că toţi suntem chemaţi să ne rugăm Mântuitorului Hristos în Duh şi Adevăr pentru dobândirea mântuirii şi a Vieţii celei Veşnice. După slujbă, ierarhul a vizitat biserica de lemn din sat, cu hramul „ Sfânta Cuvioasă Parascheva”, construită în anul 1794.  Istorica biserică din Curtea este cea mai spaţioasă biserică de lemn păstrată în Banat. Lungimea acesteia este de 18,60 m, lăţimea de 7,20 m, raza altarului de 5,10 m, înălțimea bolţii de 5,20 m, iar înălţimea turnului 9,50 m. Ansamblul pictural ce decorează altarul, iconostasul, bolta naosului, precum şi pereţii pronaosului,  unde pictura este foarte deteriorată, a fost atribuit pictorului lugojan Petru Nicolici. Biserica de lemn din Curtea posedă încă un bogat inventar liturgic, deşi o parte, mai ales cărţi de cult, a fost trecut în noua biserică, zidită în anul 1937. Parohia Curtea, din protopopiatul Făget, cuprinde 220 de familii cu 590 de credincioşi şi este aşezată în imediata apropiere a Sfintei Mănăstiri Româneşti, ctitoria vrednicului de pomenire Patriarh Miron Cristea.

Comments are closed.