Biserica alături de victimele traficului de persoane

Centrul Parteneriat  pentru Egalitate (CPE) a  organizat vineri, 15 iunie, la Timişoara evenimentul de lansare a cercetării “ Speranţe, la vânzare”, cercetare calitativă privind traficul în vederea exploatării sexuale în România şi Italia, în perioada 2007-2011.

În cadrul întâlnirii au fost prezentate  rezultatele extinse ale cercetării şi au fost dezbătute concluziile acesteia. Scopul raportului prezentat a fost acela de a dobândi  o mai bună înţelegere a dinamicii şi a caracteristicilor fenomenului de trafic de persoane în România, în general, şi a traficului în vederea exploatării sexuale, în special, în perioada post aderare la Uniunea europeană. Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului “ Anima Nova- Integrare pe piaţa muncii pentru persoanele traficate”, proiect finanţat din Fondul Social European, prin POSDRU şi implementat de către CPE în parteneriat cu cinci organizaţii din Italia şi cu Federaţia Filantropia.

Comments are closed.