Canonizarea sfinților în Biserica Ortodoxă este un proces complex care subliniază viața exemplară și virtuțile persoanelor recunoscute, oferindu-le ca modele de credință și viață creștină pentru toți credincioșii. Prin canonizare Dumnezeu îi răsplătește pe cei care au dus o viață sfântă, devenind modele pentru creștini și mijlocitori către Hristos Domnul, ca unii care au trăit ca și noi în lume. Astfel de modele sunt părintele mărturisitor Ilarion Felea și Protosinghelul Calistrat Bobu, două lumini din Banat, ce vor fi înscrise în marele sinaxar al Bisericii Ortodoxe Române. În anul 2025 Biserica Ortodoxă Română aniversează 140 de ani de autocefalie și 100 de ani de la obținerea statutului de Patriarhie.
În tradiția ortodoxă canonizarea reprezintă „actul prin care Biserica recunoaște, declară și include pe eroii dreptei credințe adormiți în Domnul, în rândul sfinților, pe care ea îi venerează, pe temeiul învățăturii sale dogmatice”. În Biserica primelor veacuri, canonizarea a evoluat în strânsă legătură cu cultul martirilor, care a cunoscut o dezvoltare continuă și a dus la statornicirea unui cult dedicat acestora.
Bisericii îi revine misiunea de a cerceta ca cel ce urmează a fi trecut în rândul sfinților să îndeplinească condițiile stabilite de-a lungul timpului. Prin canonizare Biserica își îndeplinește cele trei misiuni mântuitoare ale ei: învățătorească, sfințitoare și conducătoare.
La început, canonizările erau realizate de fiecare Biserică locală, condusă de un episcop, care includea în calendarul local martirii și cuvioșii recunoscuți de comunitate pentru viața lor exemplară și evlavie.
Biserica a moștenit cultul martirilor, după afirmația lui Tertulian: „sângele martirilor este sămânța creștinismului”. Martirii au fost lăudați pentru dragostea și curajul lor în apărarea credinței, pentru sfințenia vieții și pentru mijlocirea lor către Dumnezeu, devenind adevărate modele de urmat.
De-a lungul istoriei, autoritățile bisericești au stabilit criterii pentru includerea cuiva în sinaxarul lor: moartea martirică, cunoscută și sub numele de mucenicie, adică suferința pentru Hristos și moartea în numele credinței. Acestea au fost considerate și rămân simbolul și dovada incontestabilă a sfințeniei.
Termenul „sfânt” din limba română își are originile în cuvântul slavon „sfiat”, care înseamnă „luminat” sau „sfințit”. Sfințenia este considerată un atribut divin, însă oamenii pot să se apropie de această stare pe măsură ce se sfințesc, reflectând astfel chipul Mântuitorului Iisus Hristos.
Canonizarea sfinților în Biserica Ortodoxă este procesul prin care Biserica recunoaște oficial sfințenia unei persoane și o include în rândul sfinților. Acest proces implică mai multe etape și criterii: venerarea locală, documentarea vieții, analiza bisericească, recunoașterea Sinodală, proclamarea oficială și cultul public.
După cum este consemnat în Tradiția Ortodoxă, canonizarea o face Biserica, dar nu singură, ci la inițiativa credincioșilor, actul solemn al canonizarii fiind întărit și de autoritatea de stat în perioada bizantină și post bizantină, până în secolul al XlX-lea. În zilele noastre actul canonizarii este emis de către Sinodul Bisericii Ortodoxe.
Pentru a proceda la actul de canonizare, Biserica trebuie să aibă în atenție următoarele condiții esențiale: Ortodoxia neîndoielnică a credinței, preaslăvirea lui de către Domnul și răspândirea miresmei de sfințenie. Doar mucenicii dreptei credințe pot face excepție de la aceste condiții. Îndeplinirea acestor condiții justifică autoritatea Bisericii de a proceda la canonizare, respectând reguli premergătoare canonizării și acte posterioare canonizării solemne, conform tradiției și tipicului bisericesc.
În temnițele comuniste din România, mulți oameni au suferit din cauza credinței lor și a opoziției față de regimul comunist ateu. Acești oameni au suferit pentru că au refuzat să renunțe la credința lor ortodoxă și la convingerile lor religioase, fiind persecutați pentru opoziția lor față de regimul totalitar comunist care dorea să elimine religia din societate și să controleze toate aspectele vieții publice și private.
Perioadele de detenție și tratamentele inumane aplicate de regimul comunist au avut un impact devastator asupra vieților acestor mărturisitori, dar au contribuit la inspirarea altor creștini și la păstrarea credinței în timpurile grele ale regimului comunist în România.
Un astfel de mărturisitor este și părintele profesor Ilarion Felea de la Arad.
Preotul martir Ilarion Felea este unul dintre mărturisitorii ce va fi canonizat în anul 2025, când Biserica Ortodoxă Română împlinește 140 de ani de autocefalie și 100 de ani de la obținerea statutului de Patriarhie.
Propunerea vine din partea Sinodului Mitropoliei Banatului, prezidat de Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, care a analizat textele liturgice și proiectele de icoane, propuse de Arhiepiscopia Aradului, în colaborarea cu Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad.
În zilele de joi și vineri, 11-12 iulie 2024, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-a desfășurat ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
Principalele hotărâri noi ale Sfântului Sinod au vizat aprobarea canonizărilor pentru 16 sfinţi români, dintre care doi aparțin ținutului Banatului: părintele Ilarion Felea și protosinghelul Calistrat Bobu.
Părintele Ilarion Felea a fost un remarcabil teolog ortodox, profesor la Academia Teologică din Arad, apreciat deopotrivă de popor și de intelectualitate. S-a născut la 21 martie 1903 în Valea Bradului, județul Hunedoara. După studii de Teologie și litere, a slujit ca preot în mai multe parohii și a devenit cunoscut pentru lucrările teologice publicate ori rămase în. A fost redactor al revistelor „Biserica și Școala” și „Calea mântuirii” și autor al mai multor lucrări de Teologie.
În timpul regimului comunist, părintele Felea a suferit persecuții severe din partea autorităților. Arestat în mai multe rânduri, în 1945 și 1949, a fost condamnat în 1959 la 20 de ani de muncă silnică, pentru „uneltire contra ordinii sociale”.
A fost deținut în închisorile din Gherla și Aiud, unde a murit la 18 septembrie 1961, fiind considerat un martir pentru Biserică și Neam. Trupul său a fost îngropat fără cruce, iar locul exact al mormântului nu este cunoscut.
Închiși de regimul comunist, Părinții Ilarion Felea şi Dumitru Stăniloae au fost duhovnicii deţinuţilor de la Aiud. Mai târziu, Părintele Stăniloae spunea că Părintele Felea îl întrecea din punct de vedere al vieții lăuntrice: „Eu am tradus Filocalia, dar el a trăit-o”.
Părintele Ilarion Felea, profesor de teologie la Arad, va avea titulatura în sinaxar: Sfântul Preot Mucenic Ilarion Felea, cu cinstire în ziua de 18 septembrie.
Protosinghelul Calistrat Bobu (1900–1975) devine prin canonizare Sfântul Cuvios Calistrat de la Timișeni și Vasiova
Sfântul si-a trăit viața de călugăr pe baza idealurilor creștine de sfințenie și renunțare la lumea materială în favoarea unei vieți dedicate lui Dumnezeu. De aceea, putem afirma că monahismul și martiriul sunt strâns legate prin angajamentul comun al celor consacrați în fața lui Dumnezeu și a credinței. Monahii și monahiile sunt chemați să trăiască o viață de sfințenie și mărturisire, exemplificând prin propria lor viață devotamentul lor față de Dumnezeu și comunitatea creștină, uneori până la sacrificiul suprem al vieții lor.
Protosinghelul Calistrat Bobu a fost un renumit preot misionar în Banat, cunoscut pentru dragostea sa profundă pentru biserică, credință și rugăciune. Născut în cătunul Fetești, comuna Burdujeni, județul Suceava, și format la Mănăstirea Sihăstria, a luat jugul lui Hristos în 1925 și a devenit preot în 1931, slujind la Sihăstria timp de 12 ani.
Trimis,în 1942, ca preot misionar în Banat, a fondat mănăstirea de maici de la Timișeni (1945) și a revitalizat viața duhovnicească la mănăstirile Săraca, Partoș și Vasiova. Timp de 33 de ani, a fost o călăuză spirituală pentru călugării și credincioșii din Banat. A slujit cu frică și cutremur Tainele Bisericii, mângâind sufletele credincioșilor și apărând dreapta credință.
„Pentru smerenia şi blândeţea inimii lui, a primit de la Dumnezeu darul vindecării şi al izgonirii duhurilor necurate dintre oameni”, scrie Arhim. Ioanichie Bălan în Patericul românesc.
Cunoscut pentru smerenia și blândețea inimii sale, protosinghelul Calistrat a primit darul vindecării și al izgonirii duhurilor necurate, atrăgând mulți oameni care căutau sănătate și mângâiere. Considerat un adevărat părinte duhovnicesc, a fost cinstit de credincioși pentru darurile sale spirituale.
A trecut la cele veșnice în ziua Sfintelor Paști din 4 mai 1975 și a fost îngropat lângă altarul bisericii Mănăstirii Vasiova, acolo unde slujise 25 de ani.
Imediat după adormirea în Domnul a părintelui Calistrat, oamenii i-au rescunoascut sfințenia vieții, mărturie fiind rugăciunea de la mormântul părintelui: „Doamne, miluiește-ne, pentru rugăciunile Părintelui Calistrat”.
Părintele protosinghel Calistrat Bobu, duhovnic la mănăstirile Timișeni și Vasiova, va avea titulatura în sinaxar: Sfântul Cuvios Calistrat de la Timișeni și Vasiova și va fi cinstit în ziua de 10 mai.
În conformitate cu tradiţia străveche a Bisericii Ortodoxe a Răsăritului, în ajunul proclamării solemne a canonizării unui Sfânt, se săvârşeşte ultimul parastas pentru persoana în cauză, iar a doua zi, în cadrul Sfintei Liturghii săvârșită de Chiriarhul locului, are loc proclamarea solemnă a Canonizării.
Pentru credincioșii bănățeni, participarea la astfel de manifestări aduce împărtăşirea cu darurile speciale ale Duhului Sfânt, care se revarsă cu îmbelşugare, prin voia lui Dumnezeu şi mijlocirea sfinţilor.
Cei care participă la actul canonizării devin martorii unui moment sfânt, când Cerul se întâlnește cu Pământul, într-o simfonie duhovnicească a rugăciunilor îngerești și omenești.
