Luni, 15 iulie a.c., la Centrul Multifuncțional Bastion a avut loc vernisajul expoziției itinerante „Muzeul Bibliei”. Aceasta include aproximativ 1000 de Biblii, tipărite în sute de limbi și dialecte, aflate în colecții particulare, în biblioteci și în depozite bisericești. Printre acestea se află și câteva exemplare de carte veche din Colecția de Artă Bisericească a Arhiepiscopiei Timișoarei.
În cadrul ineditei manifestări a fost prezentată tema: „Rolul Scripturii în dezvoltarea culturii și spiritualității românești”, în cadrul căreia au fost evidențiate principalele traduceri ale Sfintei Scripturi, tipărite în spațiul românesc. Expoziția organizată anul acesta este dedicată celor 150 de ani de la tipărirea Bibliei de la Iași (1874), 110 ani de la tipărirea Bibliei Sinodale (1914) și 100 de ani de la tipărirea Bibliei Cornilescu (1924).
Delegatul Părintelui Mitropolit Ioan la deschiderea acestei interesante expoziții a fost preotul Ionel Popescu, vicar eparhial, însoțit de preoții profesori Dr. Constantin Jinga, Adrian Covan și Iosif Stancovici.
Părintele vicar a transmis un cuvânt de felicitare, de apreciere și de binecuvântare din partea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Ioan organizatorilor expoziției și a subliniat contribuția teologilor bănățeni la tipărirea Paliei de la Orăștie și la modul în care a fost studiată Biblia la străvechea Școală de Teologie de la Caransebeș.
„În Banatul aflat mulți ani sub diverse stăpâniri străine, nu am avut tiparnițe asemenea celor din Țara Românească, dar cărțile sfinte, Bibliile, tipărite la Alba Iulia si la Sibiu, la Brașov și Govora, la Târgoviște și la București, la Snagov și la Buzău au fost aduse în bisericile și mănăstirile noastre. Dintre acestea, în Muzeul Catedralei Mitropolitane din Timișoara se păstrează Noul Testament de la 1648, al mitropolitului Simeon Ștefan, Pravila de la Govora (1640), Cazania lui Varlaam sau Carte românească de învățătură (1643) și Biblia de la 1688. Prin urmare, românii ortodocși din acest colț de țară nu au fost privați de Cuvântul lui Dumnezeu, „care rămâne în veac”.
Biblia nu trebuie să rămână o carte de expoziție, de muzeu, o carte în șirul sutelor de cărți ale bibliotecilor noastre, ci ea trebuie să fie cartea noastră de suflet, mărgăritarul cel mai de preț și comoara cea mai mare a creștinilor, pe care toți avem datoria de a o citi, așa după cum ne îndeamnă Domnul nostru Iisus Hristos: <<Cercetați Scripturile, căci socotiți că în ele aveți viață veșnică>>”, a precizat pr. Ionel Popescu, vicar eparhial.
Manifestarea de la Timișoara s-a bucurat de prezența unor reprezentanți ai cultelor, teologi și preoți, oameni de cultură și numeroși credincioși. Ceilalți vorbitori, între care s-a aflat și părintele profesor Constantin Jinga de la Facultatea de Teologie, au rememorat momentele momentele de început ale acestei inițiative, au făcut referire la modul în care au fost colecționate Bibliile expuse și la proiectele de viitor.
Implementarea acestui minunat proiect s-a făcut cu sprijinul financiar al Consiliul Județean Timiș și al Asociației „Renașterea Familiei”, având ca parteneri Mitropolia Banatului, Societatea Biblică din România și Societatea Biblică Interconfesională din România. Expoziția poate fi vizitată la Centrul Multifuncțional Bastion până la data de 19 iulie 2024.








