Conferință dedicată Părintelui Teofil Părăian, la Timișoara
În „Aula Universităţii de Medicină şi Farmacie Timișoara, Piața Eftimie Murgu nr 2 din Timișoara a avut loc, marți, 17 aprilie a.c., conferința intitulată „Informația naturală, informația spirituală și Terțul Ascuns”, ce a fost susținută de Academicianul Basarab Nicolescu. La…
Acțiuni medical-umanitare, la Parohia Timișoara-Dacia
La biserica cu hramul „Pogorârea Duhului Sfânt” a Parohiei Timișoara Dacia s-au desfășurat astăzi, 16 aprilie, două acțiuni umanitare: una de donare de sânge, acțiune desfășurată cu sprijinul Centrului de Transfuzii Sanguine din Timișoara și una de consultații medicale gratuite, desfășurată în…
Concurs de pictură închinat Învierii Domnului
Sâmbătă, 14 aprilie, la Școala Gimnazială Nr. 30 din Timișoara a avut loc Concursul de pictură religioasă Învierea Domnului, ediția a XIV-a, în cadrul proiectului „Creație și înnoire prin Tradiție”, organizat de Școala Gimnazială Nr. 30 în colaborare cu Arhiepiscopia Timișoarei și cu Inspectoratul…
Sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, la Mănăstirea Româneşti
În Vinerea Luminată, la sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, Mănăstirea Româneşti, una dintre cele mai reprezentative mănăstiri din Arhiepiscopia Timişoarei, și-a sărbătorit cel de-al doilea hram. O mulțime de credincioși bănățeni și-au îndreptat pașii spre această vatră monahală, participând la…
Timișorenii au sărbătorit Învierea Domnului
Anul acesta, la cea mai importantă sărbătoare creștină, mii de timişoreni au venit la Catedrala Mitropolitană „Sfinţii Trei Ierarhi” din capitala Banatului, pentru a participa la Slujba de Înviere, oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului,…
Denia Prohodului Domnului
Potrivit tradiției liturgice, în Sfânta și Marea Vineri, când se reactualizează pătimirile, moartea și îngroparea Mântuitorului Hristos, sute de timişoreni au participat, la orele serii, la Slujba Deniei Prohodului Domnului. Sfânta slujbă a fost oficiată în Catedrala Mitropolitană din urbea de pe…
VREMEA BUCURIEI, ediția a IX-a 17-18 aprilie 2018 Timișoara
Sfânta și Marea Zi de Joi – Denia celor 12 Evanghelii
În toate Bisericile Ortodoxe s-a săvârșit, joi seara, slujba Deniei din Sfânta și MareaVineri, numită și Denia celor 12 Evanghelii. Și la Catedrala Mitropolitană din Timișoara, sute de credincioși timișoreni au participat la slujba Sfintelor și Mântuitoarelor Pătimiri, oficiată de către…
Militarii lugojeni implicați în acțiuni sociale
Militarii Batalionului 183 Artilerie Mixtă General ,,Ion Dragalina” Lugoj au luat parte zilele acestea la o serie de acțiuni social-filantropice. Miercuri, aceștia au deschis ușa Complexului Pentru Persoane Vârstnice ,,Sfântul Nicolae”, unde au dăruit fiecărui bătrân în parte câte un cadou,…
Pastorala de Sfintele Paști 2018
† IOAN,
Din mila lui Dumnezeu,
Arhiepiscop al Timișoarei și
Mitropolit al Banatului
Iubitului nostru cler, cinului monahal
şi drept-credincioşilor creştini, har, milă şi pace
de la Dumnezeu Tatăl, iar de la noi,
părintească binecuvântare.
















































