Ciclul de conferinţe prepascale naţionale la Timişoara

 Miercuri, 12 martie, a debutat la Timişoara ciclul de conferinţe prepascale sub genericul „Cuminecare şi Comunicare. Taina Sfintei Euharistii şi Taina Sfintei Mărturisiri”, organizate de Arhiepiscopia Timişoarei şi Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara. Primul invitat al studenţilor timişoreni în cadrul serilor de dialog teologic a fost pr. dr. Cornel Toma, parohul bisericii Sfântul Mina-Nouă din Braşov.

 Acesta a vorbit tinerilor despre „Bucuria împărtăşirii în scrierile Sfinţilor Părinţi”. La conferinţa ce a avut loc în amfiteatrul „Gheorghe Tohăneanu” al Universităţii de Vest au luat parte studenţi şi profesori de la Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie din Timişoara, dar şi numeroşi timişoreni dornici să cunoască mai multe despre învăţătura şi spiritualitatea ortodoxă. În mijlocul acestora a fost prezent şi Preasfinţitul Paisie Lugojanul, Episcop- vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei. La finalul întâlnirii pr. Cornel Toma a răspuns la mai multe întrebări adresate de cei prezenţi, referitoare la importanţa împărtăşirii credincioşilor cu Sfintele Taine ale Bisericii.

Seria  conferinţelor prepascale, închinată Anului omagial Euharistic, va continua la Timişoara în săptămânile următoare cu invitaţi de seamă din mediul teologic universitar de la noi din ţară. Comunicările vor fi prezentate în Amfiteatrul „AI/II” (etajul I) al Universităţii de Vest din Timişoara, Bulevardul Vasile Pârvan, nr. 4 şi în Aula mitropolitană, din Bulevardul C. D. Loga, nr. 7.

Comments are closed.