Duminică, 22 decembrie 2024, Aula Magna „Iulian Drăcea” a Universității de Științele Vieții Regele Mihai I din Timișoara a găzduit concertul de colinde „Hristos se naște, slăviți-L”. Aflată la a treia ediție, manifestarea a reunit mai multe coruri din municipiul Timișoara.
Concertul a fost deschis de prof. univ. dr. Cosmin Alin Popescu, rectorul Universității de Științele Vieții, iar prezentarea a fost realizată de Anka Pascariu, cadru universitar la aceeași instituție.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, la eveniment a participat preotul Ionel Popescu, vicar eparhial.
Corurile participante au fost: „Clopoțeii Sfântului Nicolae” al Parohiei Ortodoxe „Sfântul Nicolae” – Timișoara Nord, dirijat de Virginia Ibănescu; Corala „Doina Banatului” a Parohiei Ortodoxe Timișoara Iosefin, dirijată de prof. Florin Nicolae Șincari; Corul Catedralei Mitropolitane din Timișoara, dirijat de prof. Bogdan Mureșan, având ca soliști pe Ligia Neșcu, Cornel Bulz și Anca Crașovanu și Corala „Theofora Dacia Timisiensis” a Parohiei Ortodoxe Timișoara Dacia, dirijată de preotul Florin Filip.
„Sala a fost plină, cu profesori universitari, angajați, studenți ai universității și credincioși din parohie, toți primind în minte și în suflet mesajul sfânt al Nașterii Fiului lui Dumnezeu, Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, în peștera Betleemului. A fost o seară înălțătoare, de pregătire sufletească și de bucurie pentru sărbătoarea Nașterii, prin intermediul frumoaselor noastre colinde.
De altfel, în ultimii ani am observat un reviriment al cântării corale bisericești în eparhia noastră, ceea ce nu poate decât să ne bucure. Tot mai mulți preoți înființează și chiar dirijează coruri și grupuri corale, din care fac parte și foarte mulți tineri. În felul acesta, transmitem generațiilor care vin după noi patrimoniul muzical bisericesc și tradițiile legate de sfintele sărbătoriși perpetuăm valorile creștine și românești”, a precizat pr. Ionel Popescu, vicar eparhial.
Concertul a fost încheiat de Corala „Preot Nicolae Belean” a Parohiei Ortodoxe „Sfântul Nicolae” – Timișoara Nord, dirijată de prof. Corneliu Circă, cu corepetitor prof. dr. Evelin Roman și soliști prof. Marilena Tiber Chircă și Mariana Petcu Paladi.
Acest concert dedicat Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos a devenit deja o tradiție în Parohia Timișoara Nord, situată în campusul Universității de Științele Vieții Regele Mihai I din Timișoara. Concertul a adus bucurie atât celor mici, cât și celor mari, datorită efortului și grijii părintelui paroh Romeo Dumitrașcu și implicării numeroșilor profesori, enoriași și oameni de bine din parohie.
„Universitatea de Științe Vieții Regele Mihai I din Timișoara demonstrează încă o dată deschiderea sa către știință, tehnică, spiritualitate, studenți și societate. Prin organizarea acestui concert, împreună cu Parohia Ortodoxă Română „Sf. Nicolae” – Timișoara Nord și colegii din universitate, aducem sărbătoarea Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos în mintea și inima tinerilor.
Sperăm ca acest moment de bucurie să aducă pace și speranță tuturor. Evenimentul din Aula Magna este dedicat Nașterii Mântuitorului nostru și apreciem efortul celor care au cântat, reamintind că universitatea noastră este deschisă mereu pentru astfel de evenimente”, a precizat prof. Univ. Dr. Cosmin Alin Popescu, rectorul Universității de Științele Vieții Regele Mihai I din Timișoara.
Organizatorii acestei întâlniri de suflet au fost Arhiepiscopia Timișoarei, Parohia Ortodoxă „Sfântul Nicolae” Timișoara Nord și Universitatea de Științele Vieții Regele Mihai I din Timișoara.












































































