Concert de muzică clasică la Centrul „Dar din Dar” de la Partoș

În Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci, Mănăstirea Partoș a fost gazda unui concert educativ susținut de artiști de renume internațional din Olanda, Franța și Germania.

Evenimentul a debutat cu oficierea Sfintei Liturghii săvârșită în prezența unui număr mare de credincioși la altarul de vară al Mănăstirii de către părintele Ionel Popescu, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Timișoarei împreună cu ieromonahul Varlaam Almăjanu, starețul Mănăstirii Partoș. Cuvântul de învățătură a fost rostit de către părintele vicar care a tâlcuit celor prezenți sensurile duhovnicește ale purtării Crucii, dând ca exemplu modul în care Sfântul Iosif a făcut din Crucea vieții sale o cale către Înviere și plinătate.

Programul zilei a continuat în incinta noului Centru „Dar din Dar” cu un splendid concert oferit copiilor destinatari ai proiectelor educaționale ale mănăstirii, dar și tuturor celor care au fost de față. Un program divers, antrenant, plin de zâmbete și bucurie. Un dialog frumos prin care cei de față au fost introduși în tainele muzicii, descoperind cu emoție un univers splendid.

ROSANNE PHILIPPENS, BEATRICE MUTHELET și VLAD POPESCU, artiști de renume internațional, prin ceea de au oferit au făcut ca inimile celor prezenti să se întoarcă spre frumusețea din lăuntru din care se naște tot lucrul bun și valoros.

Evenimentul de la Partoș face parte din festivalul Eufonia ajuns la a III-a ediție și care este socotit cel mai mare festival de muzică clasică de cameră din vestul țării.

În intervalul 13-27 septembrie sunt planificate peste 20 de evenimente incluzând recitaluri, concerte educaționale, masterclasuri pentru tineri muzicieni, conferințe și intervenții de muzio-terapie. La final, copiii au oferit muzicienilor buchete de flori și frumoase suveniruri tradiționale ca semn al dragostei și neuitării.

Comments are closed.