Excursie pentru persoanele cu scleroza multiplă din Timișoara

19 beneficiari ai Centrului pentru pacienții cu scleroză multiplă Timișoara au participat Sâmbătă, 19 Septembrie, în cadrul proiectului „Culoare și mișcare pentru persoanele cu Scleroză Multiplă”, la o excursie de o zi, vizitând mai multe obiective turistice din județul Hunedoara. Au fost vizitate Grădinile Banpotoc, Castelul Corvinilor și Mănăstirea Prislop.

Proiectul „Culoare și mișcare pentru persoanele cu Scleroză Multiplă” are drept obiectiv general oferirea de suport complementar tratamentului medicamentos, pentru menținerea funcționării zilnice și a calității vieții persoanelor diagnosticate cu scleroza multiplă și aparținătorilor din județul Timiș.

„Prin acest proiect, ne dorim să sprijinim pacienții cu scleroza multiplă si familiile acestora, în viața de zi cu zi,  să îi sprijinim să își mențină starea de mobilitate și funcționalitate zilnică, prin ședințe de pictură, lucru manual și ieșiri în aer liber pentru activități sportive. De asemenea, ne propunem să aducem în atenția comunității timișorene această boala, cu simptomele ei derutante, care însă nu ar trebui ignorate, pentru că, si în cazul sclerozei multiple, cu cât e diagnosticată mai timpuriu, cu atât tratamentul de încetinire a evoluției bolii este mai eficient”, au menționat coordonatorii proiectului.

Acest proiect, cofinanțat de Consiliul Judetean Timis, are ca inițiator Fundația Filantropia Timișoara, o fundaţie creștină de dezvoltare comunitară, de caritate, non-guvernamentală fără scopuri politice şi nediscriminatorie confessional, având unic fondator Arhiepiscopia Timișoarei.

În prezent, în Romania sunt peste 7500 de persoane diagnosticate cu scleroza multiplă, o boală rară, degenerative. Scleroza multiplă este o afecțiune neurologică cronică, care afectează sistemul nervos central, în mod special creierul, măduva spinării și nervii opticii, ca urmare a demielinizării neuronului, ceea ce duce la nefuncţionalitatea diverselor organe, în funcţie de zona afectată de leziunile multiple. Diagnosticul, in cele mai multe cazuri, se pune la câțiva ani de la debutul bolii, pentru că, în stadii incipiente, simptomele sunt sporadice și confuze, caz în care, adeseori, pacientul le ignoră sau primește tratament punctual pentru reducerea acelor simptome. Astfel că diagnosticul de scleroza multiplă se pune tardiv, atunci când funcționalitatea zilnică a pacientului este deja afectată și boala avansată.

Comments are closed.