Concerte de colinde

        Dumincă 18 decembrie, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Părinte Nicolae, Mitropolitul Banatului au fost organizate trei concerte de colinde.

De la ora 16.30 la biserica cu hramul „Naşterea Maicii Domnului” a parohiei Timişoara-Iosefin, a debutat concertul de colinde şi cântece de stea „Vestim Naşterea”. Evenimentul, ajuns la cea de a VIII -a ediţie, a întrunit cinci formaţii corale, Corul „ Învierea” al parohiei Foeni, Corala Societăţii Femeilor Creştin-Ortodoxe din Timişoara, Corul „ Doina Banatului ” al parohiei Timişoara- Iosefin, precum Corul de copii al aceleiaşi parohii. Concertul a fost organizat de Arhiepiscopia Timişoarei, Parohia Timişoara Iosefin şi Fundaţia „ Preot Ioan Olariu”.

Începând cu ora 17.30, după oficierea Slujbei Vecerniei, la catedrala mitropolitană a avut loc concertul de colinde susţinut de corul psaltic misionar „ Evloghia” al Patriarhiei Române, condus de arhid. Marius Militaru. Evenimentul s-a desfăşurat în prezenţa Preasfinţitului Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, şi a numeroşi credincioşi timişoreni.

De la ora 20:00, în cadrul zileleor închinate Eroilor Martiri ai Revoluţiei din Decembrie 1989, pe treptele catedralei mitropolitane, locul unde şi-au pierdut viaţa mai mulţi revoluţionari, a fost susţinut un recital de colinde de către ansamblul „Izvoraşu” al Casei de Cultură din Buziaş. Cu acest prilej, cei prezenţi au aprins lumânări pe treptele sfântului lăcaş, în semn de omagiu şi recunoştinţă pentru jertfa şi dăruirea celor care au murit pentru apărarea credinţei şi a valorilor neamului românesc.

Comments are closed.