Conferință dedicată Sfinților Trei Ierarhi, la Timișoara

Mitropolia Banatului și Facultatea de Litere, Istorie și Teologie din cadrul Universității de Vest organizează, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Ioan, Mitropolitul Banatului, o conferință consacrată Sfinților Trei Ierarhi, ocrotitorii învățământului teologic ortodox.

Conferința susținută de către Pr. Lect. dr. Alin SCRIDON se intitulează: “Trei ierarhi bănățeni ai condeiului de odinioară. Clericii Iosif-Iuliu Olariu, Iosif-Traian Bădescu și David Voniga”.

Pr. Lect. dr. Alin SCRIDON este laureat al premiului de excelență „Eugen Todoran” – științe umaniste (2022), al Universității de Vest din Timișoara.

La finalul conferinței, corul studenților teologi timișeni, coordonat de către Pr. Asist. Asoc. Laurian Popa, va intona un mănunchi de imne religioase dedicate praznicului.

Conferinţa va avea loc vineri, 27.01.2023, cu începere de la ora 16:00, în Sala Rotonda din sediul Facultății de Litere, Istorie și Teologie, Timișoara (str. Oituz).

De asemenea, în data de 30. 01. 2023, în Capela Facultății de Litere, Istorie și Teologie, (str. Oituz), membrii clerici ai corpului profesoral vor săvârși Sfânta Liturghie împreună cu studenții teologi. Răspunsurile în cadrul Sfintei Liturghii vor fi date de către corul studenților. Slujba va începe la ora 9:30.

Vă așteptăm cu drag!

Comments are closed.