Vineri, 9 iunie 2023, la Academia Română – filiala din Timișoara a avut loc conferința intitulată „Lupta pentru Unitatea Bisericii Ortodoxe Române. Andrei Șaguna și Banatul”, susținută de CS III, dr. Mircea-Gheorghe Abrudan de la Institutul de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române – filiala Cluj.
La acest eveniment au participat Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, academicieni, membri ai filialei Timișoara a Academiei Române, membri ai Uniunii Ziariștilor Profesioniști, „Valeriu Braniște”, clerici de la Centrul eparhial, preoți, reprezentanți ai mediului universitar timișorean, scriitori, istorici și studenți ai Facultății de Teologie din Timișoara. Cuvântul de deschidere a aparținut acad. Dan Dubină, președintele filialei Timișoara a Academiei Române, iar moderatorul întâlnirii a fost conf. univ. CS II, dr. Ioan David, directorul Bibliotecii Academiei Române – filiala din Timișoara.
Introducerea temei a fost făcută de către Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan, care a evidențiat rolul major al Sfântului Ierarh Andrei Șaguna în lupta pentru unitatea Bisericii Ortodoxe Române.
„Sfântul Ierarh Andrei Șaguna a înființat episcopiile de la Arad și Caransebeș și s-a îngrijit de trimiterea în aceste părți a cărților de slujbă, a „Telegrafului Român” și a Bibliei cu ilustrații, pe care a tradus-o și care se regăsește în Colecția de Artă Bisericească de la catedrala noastră mitropolitană. Totodată, ierahul transilvan a purtat o corespondență foarte importantă cu protopopul Meletie Drăghici al Timișoarei și l-a îndemnat să răspândească lucrările tipărite la Sibiu în Banat”, a precizat Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan.
Conferențiarul clujean a reușit să sintetizeze în discursul său reperele cele mai importante ale luptei românilor din Banat pentru unitatea Bisericii Ortodoxe Române.
„Anul acesta, pe data de 28 iunie, se împlinesc 150 de ani de la trecerea în eternitate a Mitropolitului Andrei Șaguna și am dorit să evidențiez câteva linii directorii cu privire la relațiile cordiale pe care mitropolitul le-a avut cu credincioșii bănățeni, cu episcopii sârbi, dar și cu protopopul Timișoarei, Meletie Drăghici. Corespondența celor doi slujitori ai Bisericii, publicată de regretatul profesor Nicolae Bocșan, conține informații foarte valoroase despre difuzarea cărților de cult și de învățătură și de predici tipărite la Sibiu. De pildă, prin purtarea de grijă a Sfântului Ierarh Andrei, în părțile Banatului au ajuns și 115 Biblii traduse de el. Toate aceste aspecte arată legătura lui Șaguna cu zona Banatului. Ierahul a studiat la Vârșeț, unde a fost și profesor, venea des la Băile Herculane, întrucât medicii i-au recomandat tratament balnear. În timpul petrecut aici, două-trei săptămâni pe an, acesta a poposit și slujit la mai multe biserici din această zonă. Interesant că, după ce a fost ales în demintatea de mitropolit, în multe din aceste biserici este pictat pe tronul arhieresc, ceea ce arată cum a fost recepționat de către credincioșii bănățeni. Așadar, ceea ce i-a unit pe bănățeni și pe Mitropolitul Andrei Șaguna a fost Mitropolia Națională, adică o unitate a românilor din Transilvania, Banat și Ungaria într-un cadru bisericesc”, a menționat conferențiarul dr. Mircea-Gheorghe Abrudan.
În continuare, participanții la conferință au vizionat filmul documentar „Andrei Șaguna. Neodihna întemeietorilor”, realizat de regizorul Victor Popa.
Evenimentul a fost înfrumusețat și de momentul artistic susținut de corala „Epifania” din Timișoara, dirijată de prof. Florin-Nicolae Șincari, care a interpretat următoarele piese corale: „Tatăl nostru” de Ioana Ghica-Comănești, „Limba noastră” de Alexandru Cristea, „Mama” de Ioan Chirescu și „Mare, ești Doamne”, de Iulian Cârstoiu.
Conferința „Lupta pentru Unitatea Bisericii Ortodoxe Române. Andrei Șaguna și Banatul” a fost organizată de Academia Română – filiala din Timișoara, Mitropolia Banatului, Biblioteca Academiei Române – filiala Timișoara și Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România – filiala „Valeriu Braniște” Timiș.




























































