Conferință preoțească de toamnă în protopopiatul Deta

            Marți, 2 noiembrie cu începere de la orele 16,00 au avut loc în biserica cu hramul ,,Pogorârea Sfântului Duh”, din Deta lucrările conferinței de toamnă, dedicată Anului comemorativ al celor adormiți în Domnul; valoarea liturgică și culturală a cimitirelor.

            Conferința a debutat cu Acatistul Mântuitorului Iisus Hristos, oficiat de un sobor format din P. C. Părinți Daniel Rusan (parohia Livezile), Marius Crăciunescu (parohia Clopodia) și Pavel Jijița (parohia Moravița). Parte din condacele și icoasele Acatistului au fost citite de preoții Protopopiatului.

            Cuvântul de întâmpinare al Înaltpreasfințitului Ioan, Mitropolitul Banatului și al Preaonoraților Părinți Mircea Szilagyi, consilier eparhial și dr. Cosmin Panțuru, profesor la Facultatea de Teologie din Timișoara a fost rostit de Preaonoratul Părinte Protopop Ioan Prisăcean.

            În prima parte au fost prezentate de părintele prof. Cosmin Panțuru noutățile noului Regulament de funcționare al cimitirelor parohiale, în ceea ce privește înființarea și administrarea acestuia, care să întărească caracterul sacru al acestui teren. În continuare părintele cons. Mircea Szilagyi a abordat câteva situații speciale ivite cu prilejul înhumării: incinerarea unor persoane trecute la cele veșnice, precum și situația copiilor nebotezați și a sinucigașilor.

            În partea a doua a conferinței s-a făcut instalarea noului protopop de Deta, în persoana P. On. Părinte Ciprian Boșca, preot slujitor la parohia Banloc. Cu acest prilej preoții l-au primit pe noul protopop și s-au despărțit de P. On. Ioan Prisăcean prin lacrimi, zâmbete și cuvinte de felicitare și bun rămas.

Comments are closed.