Consiliul Eparhial s-a întrunit în şedinţă de lucru

Consiliul Eparhial al Arhiepiscopiei Timişoarei s-a întrunit joi, 28 iulie, în şedinţă lunară de lucru, sub preşedinţia Înalt Preasfinţitului Părinte Nicolae, Mitropolitul Banatului. În cadrul şedinţei Consiliului Eparhial au fost analizate şi aprobate problemele curente ale secţiilor administrav-bisericească, culturală, economică, asistenţă socială şi de patrimoniu.
La secţia administrativ-bisericească a fost prezentată membrilor Consiliului Eparhial hotărârea Sfântului Sinod nr. 6542/ 23 iulie 2011 cu privire la activitatea de la Centrul Eparhial din Timişoara, care trebuie să se desfăşoare conform noului Statut pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române. Astfel, toate cheltuielile, investiţiile, precum şi numirile şi revocările personalului clerical şi laic, trebuiesc făcute numai cu aprobarea Permanenţei Consiliului Eparhial, fiinc făcute precizări cu privire la atribuţiile Înalt Preasfinţitului Părinte Nicolae, Mitropolitul Banatului şi cele care revin Preasfinţitului Părinte Paisie Lugojanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei.
În cadrul aceleiaşi secţii a fost validat rezultatul examenului de selecţie pentru ocuparea postului vacant de preot de la parohia Buziaş I, din cadrul protopopiatului Lugoj, la care au participat trei preoţi. În acelaşi timp, au fost analizate rapoartele oficiilor protopopeşti privind comportamentul unor clerici şi solicitările adresate de oficiile protopopeşti şi consiliile parohiale, privind schimbările survenite în cadrul personalului neclerical de la nivelul eparhiei.
Le secţia culturală au fost prezentate informaţii privind examenul de bacalaureat şi de admitere de la secţia de Teologie a Liceului pedagogic “ Carmen Sylva” din Timişoara şi totodată, cele referitoare la examenul de licenţă şi de admitere de la Facultatea de Teologie din Timişoara.
În continuarea şedinţei au fost aprobate unele proiecte de asistenţă socială, precum şi contracte de închiriere înaintate de oficiile parohiale din cadrul Arhiepiscopiei Timişoarei.

Comments are closed.