Copiii de la „Atelierul de șlefuit suflete”au descoperit familia creștină într-un pelerinaj la Mănăstirea Partoș

În cadrul proiectului catehetic „Cu Dumnezeu la noi, acasă”, conceput de Parohia Ortodoxă Română Timișoara „Sfântul Arhidiacon Ștefan” – Calea Martirilor, în parteneriat cu Liceul Teologic Ortodox „Antim Ivireanul” și Școala Gimnazială nr. 25 din Timișoara, au avut loc două activități dedicate familiei creștine.

Proiectul se desfășoară în contextul anului 2026, declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române Anul omagial al pastorației familiei creștine și Anul comemorativ al sfintelor femei din calendar. Scopul său este de a conștientiza cât mai mulți tineri și membri ai comunității parohiale de importanța familiei creștine ca vatră a devenirii spirituale și morale, dar și de valoarea modelelor femeilor sfinte în viața familiei și a Bisericii.

Sâmbătă, 22 martie, un grup de tineri elevi din cadrul „Atelierului de șlefuit suflete” al Bisericii Martirilor au participat, alături de părinți și bunici, la un atelier de lucru menit să ofere un model de petrecere cu folos a timpului în familie. Programul a inclus o vânătoare de comori de tip concurs între echipele părinților și ale copiilor, un mini-concert de chitare susținut de copii și momente de joc și povestire. Activitatea a fost foarte bine primită, iar participanții au mărturisit impactul deosebit pe care l-a avut asupra lor.

O săptămână mai târziu, sâmbătă, 28 martie, o parte dintre copiii membrilor Atelierului de șlefuit suflete și ai Atelierului de pictură de icoane pe sticlă, însoțiți de părinți, au efectuat un pelerinaj la Mănăstirea Partoș, locul în care s-a înveșnicit Sfântul Ierarh Iosif cel Nou, ocrotitorul Banatului. În ciuda vremii neprietenoase, pelerinii au fost primiți cu multă căldură de părintele arhimandrit Simeon Stana, starețul așezământului monahal, care le-a făcut o prezentare a mănăstirii și i-a hrănit duhovnicește vorbindu-le despre obștea monahală ca familie în cadrul marii familii eclesiale. Starețul a subliniat legătura dintre familia creștină și viața monahală și felul în care cele două tipuri de familii se susțin reciproc.

Pelerinajul a continuat la Centrul Cultural „Casa Regina Elisabeta”, unde copiii și părinții s-au jucat cu tâlc pentru a învăța să-și petreacă timpul în mod ziditor și pentru a întări relația dintre generații. După masa comună din trapeza mănăstirii, preotul Alin Cuza a susținut cateheza „Familia – Mica Biserică și Școala iubirii”. Pelerinii s-au întors la Timișoara cu recunoștință și bucurie.

Comments are closed.