În Duminica a cincea din Sfântul și Marele Post, zi de cercetare duhovnicească și de apropiere tainică de Pătimirile Domnului, slujitorii și credincioșii Parohiei Fratelia din Timișoara au trăit un moment de aleasă bucurie și binecuvântare arhierească. În mijlocul lor s-a aflat Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Ioan. Acesta a participat la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, întărind și zidind sufletește pe toți cei prezenți.
În cuvântul de învățătură rostit la finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinția Sa a amintit că Mântuitorul Hristos urca spre Ierusalim din cetatea Ierihon, un oraș situat sub nivelul mării, simbol al coborârii omului în adâncurile păcatului și ale slăbiciunilor firii. Ierarhul a arătat că acest urcuș, dincolo de hotarele pământești, este unul duhovnicesc, care dezvăluie drumul Crucii – calea jertfei și a slujirii pentru mântuirea lumii.
Amintind că Domnul le-a vestit ucenicilor pătimirile Sale, ierarhul a subliniat că adevărata înălțare duhovnicească se află în slujire: „Care voiește să fie mare între voi să fie slujitor al vostru” (Marcu 10, 43), și a îndemnat la credință neclintită în împlinirea tuturor cuvintelor Mântuitorului:
„Nu trebuie să punem cumva la îndoială vreun cuvânt al Evangheliei. Toate ce le-a spus Hristos s-au întâmplat după cuvântul Mântuitorului. De aceea, nimeni să nu se îndoiască, toate se vor împlini. Ne-a spus că va veni întru slavă, a doua oară! Se îndoiește cineva? Să nu vă îndoiți și să credeți cu adevărat! Dacă Hristos a zis că va veni în slavă, înconjurat de sfinții îngeri, să credeți cu adevărat că va veni! […]
Mulți nu ar mai dori să se întoarcă Mântuitorul, să scape de toate relele pe care le-au făcut pe pământ și să le acopere cu o bucată de țărână. Dar nu se pot acoperi păcatele odată cu intrarea noastră în mormânt.”
De aceea suntem chemați să trăim fiecare zi în smerenie și slujire, să ne deschidem inimile spre Hristos și să pășim pe cărarea Raiului, prin slujirea și iubirea față de aproapele și prin cuvântul Evangheliei, ca viața noastră să fie o continuă mărturie a credinței.
Această zi binecuvântată a rămas în sufletele credincioșilor un popas duhovnicesc pe drumul Postului Mare, întărind nădejdea în Înviere și chemarea la o viață trăită în adevăr, smerenie și credință statornică.




















































