Elevi de la Liceul „Sfântul Ierarh Antim Ivireanul” în tabăra de la Moneasa

Episcopia Daciei Felix, în parteneriat cu Arhiepiscopia Aradului și Consiliul Județean Arad, a organizat, în perioada 19-21 august, în stațiunea Moneasa, „Tabăra Bucuriei”, ajunsă la a II-a ediție.

Alături de cei 50 de beneficiari din Episcopia Daciei Felix, tabăra adună mai mulți voluntari și formatori din țară (Iași, București, Arad, Timișoara), pentru care evenimentul constituie și un important schimb de experiență.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, cinci elevi de la Liceul Teologic Ortodox „Sfântul Antim Ivireanul” au avut parte de cursuri de formare ca lucrător de tineret, desfășurând, alături de ceilalți voluntari și formatori, diverse activități de mobilizare a beneficiarilor, în scopul dezvoltării abilităţilor de viaţă şi a comportamentelor proactive, dar și stimulând viaţa asociativă şi cooperarea în rândul tinerilor, precum și participarea acestora la viaţa Bisericii și a comunității.

Prima zi de tabără a început cu Sfânta Liturghie arhierească, oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, și de Preasfințitul Părinte Ieronim, Episcopul Daciei Felix, la Schitul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, din Moneasa. Activitățile au continuat cu participarea tinerilor la mai multe ateliere de creație, precum și la o întâlnire cu pompierii și cu un echipaj de poliție.

De o atenție aparte s-a bucurat și Conferința „Curaj și responsabilitate: tinerii în Biserică”, susținută de pr. prof. Daniel Dăscălu, directorul Seminarului Teologic „Sf. M. Mc. Gheorghe”, din Botoșani.

Tinerii timișoreni și-au exprimat bucuria și recunoștința că au avut prilejul de a-i încuraja pe alți copii să se implice în diverse activități, care, pe de-o parte, contribuie la integrarea lor în societate și în viața Bisericii, iar, pe de altă parte, facilitează procesul de învăţare informală şi nonformală, dezvoltând oportunităţi relevante de învăţare.

Comments are closed.