Examen și colocviu pentru gradul I în preoție

La Centrul eparhial din Timișoara a avut loc joi, 3 noiembrie 2022 susținerea lucrărilor pentru obținerea gradului I în preoție de către candidații care au promovat colocviul de admitere la gradul I în anul precedent și colocviul de admitere la gradul I în preoție.

Aceste lucrări s-au desfășurat în prezența profesorilor de la Facultățile de Teologie din eparhiile aparținătoare Mitropoliei Banatului și au fost prezidate de către Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului.

Pentru obținerea gradului I, 22 de preoți din cele trei eparhii și-au susținut lucrările de grad, ce au abordat teme dogmatice, istorice și misionare. Gradul I se obține, la cerere, după cel puțin 10 ani de vechime în preoție și după cel puțin 4 ani de la promovarea examenului pentru gradul II.

De asemenea, pentru anul 2023 s-au înscris 20 de preoți, ale căror lucrări speciale de grad vor fi alese, cu acordul profesorului coordonator și cu aprobarea chiriarhului, doar din lista de teme aprobată de Sinodul mitropolitan, în ședința sa de lucru din data de 21 martie 2021, comunicată centrelor eparhiale și oficiilor protopopești. Acestea, vor fi, apoi, coordonate de către cadrele didactice de la Facultățile de Teologie din cele trei eparhii: Timișoara, Arad și Caransebeș. Nota minimă de admitere a lucrării și de promovare a colocviului este 8.

Colocviul s-a desfășurat în conformitate cu Metodologia pentru obținerea gradelor profesionale în preoție de către personalul clerical, aprobată de Sfântul Sinod prin hotărârea 1199/2008 și Anexa nr. 10.079/2018, prin care se aprobă susținerea lucrărilor pentru obținerea gradului I, de către candidații care au promovat colocviul de admitere la gradul I în anul precedent.

Comments are closed.