IPS PĂRINTE IOAN, MITROPOLITUL BANATULUI, A PRIMIT DISTINCŢIA DE EXCELENŢĂ ,,INVESTEŞTE ÎN RESURSA UMANĂ”, LA ARAD

Vineri, 4 noiembrie 2022, în sala de conferinţă din cadrul Consiliului Judeţean Arad, s-a desfăşurat Conferinţa cu participare internaţională ,,Siguranţa publică şi nevoia de capital social ridicat”, ediţia a IV-a, organizată de către Asociaţia ,,Centrul de Cercetare în Drept SARA”.

În cadrul lucrărilor, în plen, a fost acordată Distincţia de Excelenţă ,,Investeşte în resursa umană”, Înaltpreasfinţitului Părinte IOAN, Mitropolitul Banatului, în semn de apreciere pentru contribuţia adusă la dezvoltarea capitalului social uman.

Distincția de Excelență a fost înmânată Înaltpreasfinţiei Sale de către domnul Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, în prezenţa ierarhilor arădeni, a Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a Preasfinţitului Părinte Emilian Crişanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului şi a altor personalităţi, oameni de cultură şi participanţi.

,,Am oferit această distincție, în numele Consiliului Județean Arad și al Asociației ,,Centrul de Cercetare în Drept Sara”, în semn de apreciere pentru întreaga biografie a Înaltpreasfinției Sale, dublată de proiectele sociale desfășurate de Mitropolia Banatului, care transformă viețile semenilor noștri în fiecare zi.

Aradul sărbătorește anul acesta 200 de ani de învățământ teologic și profit de această ocazie să felicit Arhiepiscopia Aradului și Universitatea ,,Aurel Vlaicu”, reprezentate la acest eveniment la cel mai înalt nivel, pentru succesul acestei sărbători spirituale românești. Mulțumesc deopotrivă Mitropoliei Banatului și Înaltpreasfinției Sale, Părintele Ioan, pentru că au sprijinit întru totul strădania comunității noastre de a pune în valoare nu doar contribuția arădeană, ci și cea regională, la dezvoltarea și promovarea valorilor creștin ortodoxe în trecutul și prezentul acestor locuri”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean Arad, domnul Iustin Cionca.

Mitropolitul Banatului, în cuvântul Înaltpreasfinţiei Sale, a mulţumit pentru această distincţie, preşedintelui Consiliului Judeţean Arad, domnului Iustin Cionca, preşedintelui Centrului de Cercetare în Drept SARA, general de brigadă (r), dr. Iancu Nicolae, precum şi tuturor organizatorilor şi celor prezenţi la acest eveniment.

Conferinţa se desfăşoară printr-un proiect de cercetare ştiinţifică, finanţat de Consiliul Judeţean Arad prin Centrul de Cercetare în Drept SARA şi Centrul Cultural Judeţean Arad.

sursa: arhiepiscopiaaradului.ro

Comments are closed.