La început de vacanță, după o tradiție de câțiva ani, un grup de 48 de copii ai parohiei Timișoara Viile Fabric, implicați în activitățiile educaționale ale parohiei, însoțiți de preoții Marius Sfercoci și Sorin Lungoci, alături de diaconul Florin Băran, au efectuat o excursie la Salina de la Turda.
”Deși ziua a început sub auspiciul unui cer încărcat de nori și ploaie, străbaterea mai multor județe și implicit a mai multor kilometrii, a făcut să lăsăm în urma noastră aceste caracteristici ale începutului de zi și să ne bucurăm de soare și priveliști ce ne întăresc convingerea că avem o țară frumoasă și binecuvântată de Dumnezeu. Apropiindu-ne de Turda și lăsând în partea stângă frumusețea Cheilor Turzii, străbătând orașul ne-am îndreptat spre intrarea nouă dinspre Durgău, amenajată pe un platou la mijlocul dealului, ce deschide un adevărat muzeu al mineritului în sare din Transilvania. Ghidul care ne-a însoțit în periplul nostru prin galeriile minei, a făcut ca fiecare obiectiv vizitat (camera ecoului, camera de extracție, camera capelei) să primească viață prin prisma informațiilor oferite, cei prezenți fiind impresionați de cele relatate cu privire la formarea sării în acel loc și începuturile extracției. Un amănunt extrem de important a fost reținut și anume că, dacă întreaga omenire ar depinde doar de sarea de la Turda, aceasta ar putea hrănii populația pământului timp de 70 de ani. Un adevărat zăcământ de sare, un bloc masiv de sare, în care practic au fost săpate galerii, ce ulterior au fost amenajate în forma în care astăzi se descoperă Salina”, a precizat pr. Marius Sfercoci.
După aceste relatări primite, copiii împreună cu coordonatorii lor au coborât în inima Salinei, acolo unde este amenajat un loc de joacă și agrement pentru cei ce caută odihnă, remedii pentru tratarea bolilor respiratorii, dar și pentru cei care doresc să-și petreacă timpul liber într-un mod inedit.
Ziua avea să treacă ușor, dar cu frumoase amintiri ce s-au așternut în conștiința celor prezenți, astfel încât, după ieșirea din Salină și servirea mesei de prânz, aceștia au revenit spre seară la Timișoara, unde au fost așteptați de părinți în fața bisericii parohiale.
Această excursie organizată în mod gratuit, a fost o mică recompensă morală, pentru copiii din această parohie, participanți de-a lungul anului școlar la “Atelierul de pictură”, precum și la activitățile derulate în cadrul proiectelor naționale “Hristos Împărtășit copiilor” și “Alege Școala”.




















































