Hramul Mănăstirii Morisena

hram Morisena 2015

Astăzi, de praznicul „Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul” Mănăstirea Morisena, din comuna Cenad, judeţul Timiş şi-a serbat hramul. Cu acest prilej, în mijlocul obştii de călugăriţe conduse de monahia Ştefania Fronea a fost prezent Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului. Chiriarhul a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în paraclisul de vară al mănăstirii, înconjurat de un numeros sobor de preoţi şi diaconi din cuprinsul Arhiepiscopiei Timişoarei şi a Arhiepiscopiei Aradului. La slujbă au luat parte zeci de pelerini bănăţeni şi credincioşi din localităţile învecinate mănăstirii.

Morisena_2015

În cadrul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Ioan a hirotonit întru preot pe diaconul Ştefan Cristian Mareniuc, numit pe seama Parohiei Stamora Română din cadrul Protopopiatului Timişoara II.

Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Sfântul Ioan Damaschin” al studenţilor de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad.

După slujbă, Mitropolitul Banatului a adresat un cuvânt de învăţătură pelerinilor veniţi la hram referitor la viaţa aleasă şi modelul pilduitor de trăire al Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului nostru Iisus Hristos.

Mănăstirea Morisena-Cenad, de pe raza Protopopiatului Sânnicolau Mare, a fost înfiinţată în anul 2003, pe locul celei mai vechi aşezări monahale de pe teritoriul ţării noastre, atestată documentar pe la anul 1002. Obştea mănăstirii cuprinde 15 vieţuitoare, împreună cu maica stareţă, monahia Ştefania Fronea. În anul 2005 a fost târnosită biserica şi s-a binecuvântat corpul de clădire şi paraclisul de vară, toate construite în plin câmp, pe un teren arabil altădată.DSC_1335 DSC_1339 DSC_1341 DSC_1343 DSC_1346 DSC_1348 DSC_1350 DSC_1353 DSC_1356 DSC_1359 DSC_1362 DSC_1366 DSC_1370 DSC_1377 DSC_1382 DSC_1384 DSC_1385 DSC_1388 DSC_1391 DSC_1393 DSC_1396 DSC_1400 DSC_1413 DSC_1421 DSC_1423 DSC_1431 DSC_1441 DSC_1442 DSC_1447 DSC_1449 DSC_1459 DSC_1467 DSC_1471 DSC_1473 DSC_1474 DSC_1482 hram Morisena 2015

Comments are closed.