Hramul bisericii monument-istoric din Lugoj

Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, s-a aflat, de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, în urbea de pe Timiș, în mijlocul credincioșilor lugojeni. Este al 250-lea an de când biserica monument-istoric din Lugoj, închinată Maicii Domnului, îmbracă haine de sărbătoare, cinstindu-și ocrotitoarea spirituală. La ceas de sărbătoare, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, a slujit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. Din sobor au făcut parte părintele Ionel Popescu, vicar eparhial, părintele protopop Ioan Cerbu și preoții slujitori ai parohiei. La synaxa euharistică, alături de numărul mare de credincioși, au participat reprezentanți ai autorităților județene și locale, precum și mai multe delegații oficiale ale orașelor înfrățite cu municipiul Lugoj.

După otpustul Liturghiei, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia a vorbit despre alegerea Fecioarei Maria de către Sfânta Treime, pentru a deveni „scară” către Dumnezeu și „biserică vie”.

„Maica Domnului este aceea care culege rugăciunile noastre. Așa cum, odinioară, părinții noștri secerau, spic cu spic, holdele de grâu, tot așa și Maica Domnului trece pe la fiecare inimă de om, luând rugăciunea și ducându-o înaintea Preasfintei Treimi și, în mod deosebit, Fiului ei preaiubit, Domnului Iisus Hristos. Teologii și imnografii creștini au numit-o pe Maica Domnului nu templu, ci <<biserică vie>>. În templul din Ierusalim, poporul Israel aducea lui Dumnezeu, ca jertfă, animale, dar în Maica Domnului S-a zămislit și întrupat Cel care va fi jertfă și jertfitor pentru noi. Ceea ce s-a întâmplat în Maica Domnului, se întâmplă, mereu, la Sfânta Liturghie: la proscomidie, Hristos Se naște și pe Altar Se jertfește pentru noi. Iată ce deosebire mare este între templu și <<biserica vie>>, cum au numit-o imnografii din vechime pe Fecioara Maria”, a menționat Chiriarhul Banatului.

Pornind de la virtuțile Maicii Domnului, Înaltpreasfinția Sa a elogiat pe toate femeile creștine, care, cu multă osârdie, nasc prunci, crescându-i cu frică de Dumnezeu.

„Fecioara Maria și-a asumat responsabilitatea întrupării Fiului lui Dumnezeu, ducându-o până la Golgota. Până acolo a fost lângă Hristos, la bine, dar și la marea durere de pe Cruce. Iubite mame, dacă Dumnezeu i-a încredințat acestei fecioare să-L nască pe Fiul lui Dumnezeu pe pământ, să știți că și în dumneavoastră are Dumnezeu mare încredere, iar încrederea pe care a dat-o Dumnezeu mamelor este aceea să nască prunci sfinți pentru Împărăția lui Dumnezeu. Iubită mama, nu-L dezamăgi pe Dumnezeu care te-a rânduit să naști prunci sfinți pentru viața aceasta și pentru Împărăția bucuriei veșnice a lui Dumnezeu! O, câtă încredere acordă Dumnezeu mamelor aici pe pământ! Să vă binecuvinteze Dumnezeu brațele pe care ați crescut și legănat prunci sfinți pentru neam, țară și pentru Împărăția lui Dumnezeu!”, a mai spus Părintele Mitropolit Ioan.

La finalul cuvântului, Înaltpreasfinția Sa, în semn solidaritate și comuniune frățească, i-a invitat pe toți primarii orașelor înfrățite cu municipiul Lugoj și pe reprezentanții delegațiilor oficiale a țărilor participante la Festivalul Internațional de Folclor, la ctitorirea unei „cetăți a păcii”, pentru o mai bună cooperare transfrontalieră atât la nivelul comunităților locale și a regiunilor, cât și la nivelul statelor, în ceea ce privește unitatea și dezvoltarea raporturilor de vecinătate și frățietate, menite să îmbunătățească calitatea vieții.

După slujbă, părintele protopop Ioan Cerbu a adus mulțumiri Mitropolitului Banatului pentru bucuria făcută credincioșilor parohiei prin prezența Înaltpreasfinției Sale la hramul bisericii, dar și tuturor celor care s-au implicat în organizarea acestei sărbători. În continuare, potrivit tradiției locale, soborul slujitor, alături de credincioși, au înconjurat biserica parohială, intonând troparul Adormirii Născătoarei de Dumnezeu.

Cu ocazia hramului bisericii monument istoric, la Lugoj, s-a desfășurat cea de-a XIV-a ediţie a Festivalului Internaţional de Folclor „Ana Lugojana”. În cadrul festivalului au participat cinci ansambluri folclorice din străinătate: Cipru de Nord, Cehia, Macedonia, Bulgaria și Serbia, precum și formaţii din ţară.

Comments are closed.