Vizită pastorală în Parohia Variaș

În Duminica a XI-a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan a fost prezent în mijlocul comunității de credincioși din Parohia Variaș, Protopopiatul Sânnicolau Mare. Aici, Chiriarhul a fost întâmpinat de pr. paroh Eftimie Cristea, de membrii Consiliului parohial, precum și de credincioșii parohiei. Cuvântul de învățătură a fost rostit de Părintele Mitropolit care a evidențiat învățătura despre virtutea iertării, așa cum se desprinde din Evanghelia de la Matei cap. 18.

„Domnul nostru Iisus Hristos prin această parabolă a vrut să ne arate cum să ne iertăm unii pe alții. Noi astăzi, nu numai că nu ne iertăm unii pe alții, dar nu-L iertăm nici pe Dumnezeu. Atunci când în viața noastră nu se împlinesc cele de cerem, noi ne supărăm pe Domnul. De aici se poate vedea cât de mare este căderea noastră astăzi, că nu putem să-L iertăm nici pe Dumnezeu. Dar, totuși din iubire de oameni, Domnul Hristos nu a plecat din lumea aceasta până ce nu i-a ierat pe toți oamenii. Pe Cruce Hristos i-a ierat pe cei care i-au bătut piroane, pe cei care L-au răstignit, și implicit pe fiecare dintre noi, căci în jertfa Sa, Domnul a cuprins toți oamenii. Hrisots ne-a plătit datoria noastră a oamenilor, nu cu talanți, nu cu dinari, ci a plătit datoria Tatălui cu sângele Său. El ne-a răscumpărat din temnița morții cu sângele jerfei Sale” a precizat Înaltpreasfințitul Părinte Ioan.  

Totodată, în aceeași duminică, Preasfințitul Părinte Paisie-Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei a slujit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Săraca. Preasfinția Sa a arătat importanța iertării în viața duhovnicească, fără de care niciun credincios nu poate înainte în cunoașterea semenilor și a Lui Dumnezeu.

Comments are closed.