Şi în acest an, de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, numeroşi credincioşi şi-au îndreptat paşii spre Mănăstirea Fârdea, din apropierea lacului de acumulare Surduc, judeţul Timiş. Slujbele religioase închinate slăvitului praznic au debutat aici joi seara cu un bogat program liturgic, oficiat de slujitori de la mai multe parohii şi mănăstiri timişene, în frunte cu ieromonahul Maxim Anton, duhovnicul mănăstirii. Bucuria pelerinilor veniţi la sărbătoarea hramului a fost încununată de prezenţa în mijlocul obştii, conduse de monahia Antonia Sfrijan, a Preasfinţitului Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei. Ierarhul a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în altarul de vară al mănăstirii, înconjurat de un numeros sobor de preoţi şi diaconi de la parohiile şi mănăstirile învecinate. Răspunsurile liturgice au fost date de grupul psaltic al studenţilor timişoreni din A.S.C.O.R.
Aşezământul monahal de la Fârdea a fost înfiinţat în anul 2001, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Nicolae, Mitropolitul Banatului, mai întâi ca schit, iar apoi ca mănăstire de maici cu viaţă de obşte. În prezent, obştea mănăstirii cuprinde 16 vieţuitoare, stareţă fiind monahia Antonia Sfrijan. Piatra de temelie a bisericii a fost pusă la 12 august 2001 de către Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, pe atunci Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei. În fiecare vară, la mănăstire se organizează tabără pentru elevele şi studentele timişene, în cadrul căreia sunt împletite armonios activităţile gospodăreşti cu rugăciunea cea de toată ziua.