Hramul Parohiei Timişoara-Iosefin

DSC_3821

Astăzi, de praznicul „Naşterii Maicii Domnului”, biserica Parohiei Timişoara-Iosefin, din Protopopiatul Timişoara I, îşi serbează hramul. Şi în acest an, bucuria credincioşilor adunaţi la hram a fost încununată de prezenţa în mijlocul lor a Preasfinţitului Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, care a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.

Cu acest prilej, Ierarhul a săvârşit şi slujba de binecuvântare a lucrărilor de renovare desfăşurate în ultima perioadă la cele două clădiri din incinta complexului parohial, respectiv sediul Protopopiatelor Timişoara I şi II şi Centrul cultural-duhovnicesc al parohiei. Alături de fiii duhovniceşti ai parohiei, au participat la slujba de hram şi credincioşi din alte parohii timișorene. La finalul Sfintei Liturghii, Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojanul a binecuvântat prinoasele, darurile de bucate aduse de credincioşi la slăvitul praznic, şi a oficiat o slujbă de pomenire pentru slujitorii şi ctitorii parohiei trecuţi la cele veşnice. Răspunsurile liturgice au fost date de Corul „Doina Banatului” al Parohiei Timişoara-Iosefin, condus de prof. Nicolae Şincari.

Parohia Timişoara-Iosefin, de la înfiinţarea sa, în anul 1921, până în prezent, a desfăşurat, prin vrednicii săi slujitori şi credincioşi, numeroase acţiuni social-filantropice şi pastoral-misionare, venind astfel în întâmpinarea nevoilor celor aflaţi în suferinţă şi în grele încercări. Dintre personalităţile care au avut un rol deosebit în înfiinţarea acesteia, îi amintim pe Iacob Marian şi pe soţia sa Lenca, principalii ctitorii ai bisericii, pe Emanuil Ungurianu, renumit avocat, filantrop şi om de cultură bănăţean, şi pe părintele Ioan Imbroane, primul preot slujitor al bisericii. În prezent, Parohia Timișoara-Iosefin este păstorită de pr. Ionel Popescu, preot paroh și vicar-administrativ al Arhiepiscopiei Timişoarei, alături de preoţii Ioan Tămaș, Florin Carebia, Eugen Babescu, Emanoil Pătrulescu şi de diaconul Marius Adrian Rumega.

DSC_3802 DSC_3811 DSC_3821 DSC_3827 DSC_3838 DSC_3847DSC_3900  DSC_3853 DSC_3860 DSC_3866 DSC_3881 DSC_3882 DSC_3885 DSC_3895

Comments are closed.