Întâlnire de lucru a responsabililor cu activitatea catehetică în Arhiepiscopia Timişoarei

   Cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Părinte Nicolae, Mitropolitul Banatului, marţi, 4 octombrie, începând cu ora 10:00,  la Centrul eparhial din Timişoara, a avut loc întâlnirea responsabililor la nivel de protopopiat cu activitatea catehetică. Moderatorul întâlnirii a fost pr. Sorin Lungoci, consilier la Centrul eparhial.

   Scopul şedinţei a fost intensificarea activităţilor catehetice în cadrul parohiilor din cuprinsul celor şase protopopiate ale eparhiei.

    Ordinea de zi a cuprins o scurtă analiză a activităţii catehetice desfăşurate prin programele iniţiate de Patriarhia Română, „ Hristos împărtăşit copiilor” şi „ Alege şcoala”, totodată fiind prezentat şi proiectul „Calea” destinat catehizării adulților. Acesta are drept scop integrarea familiilor în comunitatea ecclesială și este format dintr-un curs al Institutului de Studii Creștin – Ortodoxe de la Cambridge.

   În acelaşi timp, a fost prezentat şi conceptul unui nou concurs pe teme religioase la nivel judeţean, axat pe parteneriatul Biserică-şcoală, precum şi o scurtă informare privind modul de organizare a concursului dedicat Tainei Sfântului Maslu, ce se va desfăşura la nivel naţional în anul 2012

Comments are closed.