Reprezentanţii celor cinci Biserici din România, membre ale Consiliului Ecumenic al Bisericilor şi ale Asociaţiei Ecumenice a Bisericilor din România (AIDRom) s-au reunit în ziua de 22 iunie la centrul de conferinţe al AIDRom din Bucureşti. Întrunirea a fost prezidată de Înalt Prea Sfinţitul Mitropolit Irineu al Olteniei şi a pregătit participarea delegaţiei Bisericii noastre la cea de-a XIII-a Adunare a Conferinţei Bisericilor Europene, care se va desfăşura în perioada 15-21 iulie, la Lyon – Franţa.
Din partea eparhiei noastre a luat parte P.On. Părinte consilier cultural Zaharia Pereş.