Din încredinţarea Înalt Preasfinţitului Părinte Nicolae, Mitropolitul Banatului, în Duminica a 28-a după Rusalii, Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, a fost prezent în mijlocul credincioşilor parohiei Cebza, din protopopiatul Deta. Cu acest prilej, Preasfinţia Sa a instalat noul paroh al comunităţii, în persoana pr. Ion Ciprian Ene. Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a fost oficiată în biserica parohială cu hramul „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul”, construită în anul 1923. Din soborul slujitorilor au făcut parte pr. Ioan Prisăcean, protopopul Detei, pr. Liviu Dirina, fost paroh al bisericii, precum şi preoţi şi diaconi de la parohiile învecinate.
În cadrul slujbei, Ierarhul a hirotonit întru preot pe diaconul Cosmin Popovici, numit pe seama parohiei Ohaba Română, din cadrul protopopiatului Făget. Răspunsurile liturgice au fost date de corul maicilor de la Mănăstirea „Înălţarea Sfintei Cruci”, din satul Cebza.
În final, PS Paisie Lugojanul a transmis tuturor celor prezenţi binecuvântarea şi purtarea de grijă a Întâistătătorului Banatului, ÎPS Dr. Nicolae Corneanu.