Miercuri, 14 decembrie 2011, Corala preoţilor Protopopiatului Lugoj, condusă de diac. Cristian Cerbu, a susţinut mai multe concerte de colinde la Timişoara şi Caransebeş. Delegaţia din Lugoj a fost condusă de pr. Ioan Cerbu, protopopul Lugojului.
Primul concert a avut loc la Centrul eparhial din Timişoara în prezenţa PS Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, unde corul preoţilor a adus bucuria Naşterii Domnului în sufletele gazdelor cu un bogat repertoriu de colinde româneşti.
PS Paisie a mulţumit colindătorilor pentru momentul deosebit şi transmis părinţilor binecuvântarea IPS Nicolae, Mitropolitul Banatului asigurându-i de purtarea sa de grijă şi dragoste părintească.
După acest popas la Timişoara, corul preoţilor alături de PS Paisie s-au deplasat şi la Caransebeş, unde a avut loc cel de-al doilea concert de colinde, în prezenţa PS Lucian, Episcopul Caransebeşului şi a personalului din cadrul centrului eparhial. A fost un moment de înălţare duhovnicească, unde cei doi ierarhi au împlinit cuvântul Mântuitorului care spune ̎ bine este ca fraţii să fie împreună ̎ .
PS Lucian, Episcopul Caransebeşului a mulţumit părinţilor care au colindat, binecuvântând acestă acţiune creştinească şi a urat colindătorilor sărbători cu bucurie şi pace. Apoi toţi cei prezenţi s-au deplasat în catedrala ̎ Învierea Domnului ̎ şi ̎ Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul ̎ din Caransebeş, unde corul a mai susţinut un mini concert de colinde.