Duminică, 18 mai, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, a oficiat sfânta Liturghie la biserica Mănăstirii Dobrești, ctitorie a Patriarhului Daniel.
Răspunsurile liturgice au fost date de grupul psaltic „Tronos” al Patriarhiei Române. La slujbă au participat protos. Matei Buliga, starețul mănăstirii, preoții protopopi din Lugoj și Făget, Ionuț Furdean și Dorin Covaci, precum și preoți din parohiile învecinate cu mănăstirea. Noua biserică a mănăstirii, ctitorită de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în satul său natal, a fost arhiplină, credincioși din întreg județul venind să ia parte la bucuria comunității din Dobrești.
În predica sa, Preasfințitul Paisie a vorbit despre întâlnirea Mântuitorului Iisus Hristos cu femeia samarineancă: „Trebuie să ne preocupăm de viața spirituală și de primirea Duhului Sfânt, care ne învață să ne rugăm, să iertăm și să iubim. Scopul vieții și al bisericii este întâlnirea cu Domnul și dobândirea Duhului Sfânt.”
Mulți copii, tineri și credincioși s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Domnului și s-au lăsat purtați pe aripile cântării bisericești.
La final, protosinghelul Matei Buliga a mulțumit Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru binecuvântare, Înaltpreasfințitului Părinte Ioan pentru purtarea de grijă față de această ctitorie patriarhală, Preasfințitului Părinte Paisie Lugojanul pentru osteneala slujirii și a evidențiat lucrarea misionară a Grupului Psaltic „Tronos”, dirijat de Arhidiaconul Mihail Bucă, care a impresionat prin frumusețea melosului bizantin.
Grupul psaltic „Tronos” a susținut și sâmbătă, 17 mai a.c., concertul „Cântările Învierii” în Piața Victoriei din Lugoj, eveniment organizat în colaborare Arhiepiscopia Timișoarei, Primăria Municipiului Lugoj, Casa de Cultură „Traian Grozăvescu” și Parohia „Sf. Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș”.
Fondat în 1997, „Tronos” este cel mai cunoscut grup de muzică bizantină din România, reunind psalți, preoți, diaconi și pasionați ai muzicii bisericești. Foarte activ în peisajul muzicii bisericești, grupul a concertat pe scene prestigioase din țară și străinătate.
Mănăstirea Dobrești
Mănăstirea a fost înființată în 2003, la inițiativa Patriarhului Daniel. Preafericirea Sa a cumpărat terenul pentru construcție, casa în care locuiesc monahii și grădinile din jurul acestora. În anul 2005 a fost pusă piatra de temelie, iar demisolul bisericii a fost dat în folosință în 2010.
După mai bine de 17 ani de muncă asiduă, protos. Matei Buliga, starețul mănăstirii, a oficiat în acest an, pentru prima oară, slujba Învierii în biserica nou construită.
Pictura murală de la Mănăstirea Dobrești acoperă aproximativ 1500 m² și este realizată în tehnica frescă, sub coordonarea protos. Teofan Straton, doctor în arte vizuale. Lucrările reflectă perioada de glorie a artei bizantine, influențată de școala macedoneană din secolele XIV-XV. Portretele ies în evidență prin detalii expresive și contraste de tonuri reci în lumină și calde în umbră.
Personajele dinamice sunt reprezentate pe un fundal albastru stilizat, similar celui de la Mănăstirea Voroneț, unde albastrul aplicat peste un strat negru schimbă nuanța în funcție de lumina interioară, creând efectul cunoscut ca „albastru de Voroneț”.


















































































































































