
Și în anul acesta, precum și în anii ce au trecut, credincioși din toate părțile Banatului au venit la Mănăstirea Partoș, pentru a se închina la mormântul Sfântului Iosif cel Nou și a cere binecuvântare de la Părintele ceresc. În ajunul sărbătorii Înălțării Sfintei Cruci, în mijlocul obștii monahale și a comunității de la Partoș s-a aflat și Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, care, împreună cu un sobor de preoți, a oficiat Slujba Vecerniei, unită cu Litia. După cuvântul de învățătură, Înaltpreasfinția Sa a înmânat diplome tuturor celor care au participat la pelerinajul pedestru „Calea Sfântului Iosif”.
La sărbătorile de la Mănăstirea Partos, alături de obștea monahală, au fost prezenți mai mulți preoți și dascăli de teologie de la Facultățile de Teologie din Cluj-Napoca și Constanța. Răspunsurile liturgice au fost oferite de corurile ASCOR Timișoara și „Sfântul Ioan Damaschin” din Arad
„În zilele acestea s-a făcut pomenirea Sfântului Iosif cel Nou, după rânduiala statornicită în Biserica noastră, împărtășind poporului cinstitor de Dumnezeu, prin rugăciunile și Tainele săvârșite la Mănăstirea Partoș, binecuvântarea Domnului și mângâierea sfinților. Prezența grupului de pompieri din Deta, la prăznuirea patronului pompierilor păstrează și prin aceștia mărturia vie a minunii salvării Timișoarei de la vâlvătaia focului ce amenința oarecând orașul. Tuturor aducem mulțumire pentru comuniunea de rugăciune și mărturisire, pentru bucuria izvorâtă din cinstirea Sfântului Ocrotitor al Banatului!”, a transmis arhim. Simeon Stana, starețul mănăstirii.

























































