Procesiune cu moaștele Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș

Mii de credincioși din toate părțile țării au venit, încă din ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, la Catedrala mitropolitană din Timișoara, pentru a se ruga și a aduce prinos de cinstire ocrotitorului spiritual al Banatului.

Programul slujbelor dedicate cinstirii Sfântului Ierarh Iosif a debutat cu slujba Vecerniei unită cu Litia, oficiată, în prezența Întâistătătorului Mitropoliei Banatului, Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, de Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, format din consilieri de la Centrul eparhial, protopopi, precum şi slujitori de la mănăstirile şi parohiile eparhiei.

După slujba Vecerniei, părintele consilier Cristian Constantin a rostit un cuvânt de învățătură despre viația și faptele ocrotitorului Banatului. În continuare, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan a vorbit despre domnia împăratului Constantin cel Mare, precum și despre minunea petrecută înainte de lupta cu Maxențiu, când Constantin a văzut pe cer, ziua în amiaza mare, o cruce deasupra soarelui cu inscripția „In hoc signo vinces”.

Conform tradiţiei, după otpustul slujbei de seară, a avut loc, pe străzile Timișoarei, procesiunea cu moaştele Sfântului Ierarh, la care au luat parte mii de credincioşi cu lumânări în mână, monahi, monahii și o mulțime de tineri de la ASCOR și de la parohiile din Timișoara, implicați în activitățile de cateheză. Procesiunea s-a desfășurat pe traseul Catedrală – Podul Traian – Splaiul Tudor Vladimirescu – Podul Mihai Viteazul – Catedrală. După procesiune, racla cu sfintele moaşte a fost deschisă și aşezată pe soleea din faţa Sfântului Altar. Programul liturgic a continuat la Catedrala din Timișoara pe întreg parcursul nopţii, cu slujba Utreniei, culminând la ora 24:00 cu oficierea Sfintei şi Dumnezeieștii Liturghii.

Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș a trecut la Domnul în anul 1656, iar în 1950, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât canonizarea sa şi strămutarea moaştelor sale din biserica mănăstirii Partoş în Catedrala mitropolitană „Sfinții Trei Ierarhi” din Timişoara. După 300 de ani de la mutarea sa la Domnul, în 6-7 octombrie 1956, la Timișoara, a avut loc proclamarea solemnă a canonizării, anul acesta împlinindu-se 65 de ani de la acel eveniment.

Comments are closed.