Preasfinţitul Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, a săvârşit Sfânta Liturghie la praznicul Naşterii Domnului, în Catedrala mitropolitană din Timişoara, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. La slujba de Crăciun, Catedrala mitropolitană s-a arătat a fi neîncăpătoare pentru credincioşii timişoreni veniţi pentru a cinsti aşa cum se cuvine marele praznic al creştinătăţii.
În cadrul slujbei, pr. Marius Florescu a dat citire Pastoralei la Naşterea Domnului a Înalt Preasfinţitului Nicolae, Mitropolitul Banatului, adresată clerului, cinului monahal şi drept-măritorilor creştini din cuprinsul eparhiei. În cuvântul adresat celor prezenţi după Sfânta Liturghie, Preasfinţitul Paisie Lugojanul a evidenţiat importanţa prăznuirii Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos cu pace, bucurie duhovnicească şi iubire milostivă faţă de toţi de de lângă noi, aflaţi în neajunsuri şi grele încercări, pentru a mulţumii astfel, prin faptele noastre, Bunului Dumnezeu pentru darul pe care L-a făcut omenirii prin trimiterea în lume a iubitului Său Fiu.