Participarea Chiriarhului la deschiderea anului universitar

Miercuri 1 octombrie a avut loc deschiderea oficială a anului universitar şi la Universitatea de Vest din Timişoara. Aceasta s-a desfăşurat de la orele 9, în prezenţa Domnului rector Ioan Talpoş, decanilor, cadrelor didactice şi studenţilor, în Aula Magna „Ioan Curea”. La eveniment a luat parte şi Înalt Prea Sfinţitul Arhiepiscop şi Mitropolit Nicolae care a rostit un cuvânt ocazional.

În cursul aceleiaşi zile s-a inaugurat noul corp de clădire al bibliotecii Universităţii de Vest, construit în ultimii ani la iniţiativa şi cu osteneala prof. univ. dr. Vasile Ţâra, conducătorul acestei instituţii. Şi la acest eveniment a luat parte Chiriarhul eparhiei, adresând celor de faţă un cuvânt.

Leave a Reply