În perioada 3-5 septembrie s-a desfăşurat la Freising (Germania), cel de-al XIII-lea Congres internaţional „Renovabis”. Întrunirea a luat în discuţie mai multe probleme legate de Bisericile răsăritene şi de importanţa lor pentru Europa. Din partea eparhiei noastre au luat parte la lucrările congresului P.On. Părinţi consilieri Ionel Popescu şi Cristian Pavel.
În perioada 1-3 septembrie s-a desfăşurat la mănăstirea Sâmbăta de Sus (Arhiepiscopia Sibiului) Congresul naţional „Hristos împărtăşit copiilor”, la care a participat din partea eparhiei noastre P.On. Părinte consilier Sorin Lungoci.