Se împlinesc astăzi patru ani de la întronizarea Înatpreasfinţitului Părinte Mitropolit Ioan, în scaunul de Arhiepiscop al Timişoarei şi Mitropolit al Banatului. Urmare alegerii de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din ziua de 16 decembrie 2014, duminică 28 decembrie 2014, în catedrala mitropolitană din Timişoara avea loc ceremonia de întronizare a celui de al treilea Mitropolit de la restaurarea Mitropoliei din vremurile moderne (1947).
Au trecut patru ani de lucrare pastoral-misionară a Chiriahului nostru în eparhia aceasta şi în întreaga Mitropolie a Banatului. Dincolo de cuvinte, conştienţi că o fotografie face cât o mie de cuvinte, am selectat mai jos câteva instantanee mai semnificative din viaţa bisericească a ultimilor patru ani, din partea cea mai de vest a ţării.
Ele sunt extrase din arhiva documentară a regizorului Victor Popa din Timişoara, care ni le-a pus la dispoziţie, cu multă bunăvoinţă.
Însoţim aceste fotografii cu bunele noastre doriri de bine pentru Întâistătătorul Mitropoliei Banatului de astăzi, rostind încă odată, rugăciunea de pomenire a ierarhului de după momentul prefacerii din cadrul Sfintei Liturghii: Întâi pomeneşte Doamne pe Înaltpreasfinţitul Arhiepiscopul şi Mitropolitul nostru Ioan, pe care îl dăruieşte sfintelor Tale biserici în pace, întreg, cinstit, îndelungat în zile, drept învăţând cuvântul adevărului Tău!
Cancelaria Centrului eparhial