Pelerinaj spiritual și cultural la Constantinopol – Istanbul

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, în perioada 28 septembrie – 2 octombrie 2024, un grup de credincioși din Parohia Timișoara Iosefin, însoțiți de preoții Eugen Babescu și Cristian Păiș, au participat la un pelerinaj spiritual și cultural la Istanbul, Constantinopolul de altă dată, oraș cunoscut pentru bogăția sa istorică și spirituală.

Această călătorie a oferit credincioșilor oportunitatea de a vizita locuri de o importanță religioasă și culturală deosebită din fosta capitală a Imperiului Bizantin, Istanbulul fiind un simbol al întâlnirii dintre civilizații și religii.

În prima zi a pelerinajului, credincioșii au participat la sfânta Liturghie oficiată în biserica românească ,,Sfânta Muceniță Paraschevi”, situată în inima Istanbulului. Acest lăcaș de cult, dedicat unei martire foarte iubite de credincioșii ortodocși, este un loc de rugăciune pentru românii trăitori în Turcia. Preoții și credincioșii timișoreni au fost primiți cu multă dragoste de părintele Sergiu-Marcel Vlad, care păstorește pe credincioșii români din Turcia de mai bine de cincisprezece ani.  După săvârșirea sfintei Liturghii, preoții timișoreni au dăruit bisericii o icoană a Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, care să le fie ocrotitor credincioșilor români din Turcia, alături de Sfânta Muceniță Paraschevi și  de Sfinții Martiri Brâncoveni, Sfânta Muceniță Arghira și Sfântul Ierarh Nifon, ale căror sfinte moaște se află așezate spre închinare în pronaosul bisericii.  Participarea la slujbă a oferit pelerinilor un minunat prilej de reculegere, de rugăciune și de apropiere sufletească, formându-se o legătură spirituală între comunitatea din Timișoara și românii din Istanbul.

După slujbă, pelerinii au început explorarea Istanbulului cu o vizită la Palatul Dolmabahce, unul dintre cele mai impresionante monumente din oraș. Acest palat a fost reședința sultanilor otomani și glăsuiește despre luxul și grandoarea imperiului la apogeul său.

Credincioșii timișoreni au vizitat apoi piața Taksim, coborând apoi pe bulevardul Istikal, spre Turnul și Podul Galata.

Ziua a doua a pelerinajului a fost dedicată vizitării celor mai importante obiective turistice și religioase din Istanbul. Prima oprire a fost la Catedrala Sfânta Sofia –  Hagia Sophia, capodoperă arhitecturală și simbol al creștinismului bizantin transformată, din păcate, în moschee în timpul Imperiului Otoman, în prezent fiind atât muzeu, cât și moschee. Credincioșii au admirat măreția domului central și frumusețea mozaicurilor bizantine care împodobesc această catedrală, de aproape 1500 de ani.

În continuare, pelerinii au vizitat  Palatul Topkapî, fosta reședință a sultanilor otomani, cunoscut pentru colecțiile sale impresionante de artefacte, bijuterii și relicve, printre care mâna dreaptă a Sfântului Ioan Botezătorul, toiagul lui Moise și sabia Sfântului Domnitor Ștefan cel Mare. Am intrat apoi în Biserica Sfânta Irina – Hagia Eirene – aflată în prima curte a palatului. În această biserică au avut loc ședințele Sinodului al II-lea Ecumenic din anul 381, care a completat Simbolul de credință de la Niceea, dându-i forma care este utilizată până în zilele noastre.

Vizita la Moscheea Albastră (Sultanahmet Camii), cunoscută pentru faimoasele sale plăci ceramice albastre, a oferit o altă perspectivă asupra tradițiilor religioase islamice și arhitecturii otomane. Grupul a vizitat apoi și Moscheea lui Suleyman Magnificul, una dintre cele mai mari și mai impresionante moschei din oraș, un simbol al puterii și gloriei imperiale otomane. Ziua s-a încheiat cu o oprire la Coloana lui Constantin, un monument istoric bizantin care amintește de legătura dintre lumea creștină și cea antică.

În cea de-a treia zi, 1 octombrie 2024 pelerinii au participat la sfânta Liturghie arhierească oficiată în Biserica din Vlaherne, întemeiată de înaintașii noștri vlahi cu ocazia sărbătorii Acoperământului Maicii Domnului. Această biserică are o semnificație profundă pentru creștinii ortodocși, fiind cunoscută ca locul unde Maica Domnului s-a arătat în ziua de 1 octombrie 911, stând în văzduh și rugându-se, iar acoperământul ei era deasupra credincioșilor, protejând cetatea Constantinopolului de invadatori.

Cu binecuvântarea Patriarhului Ecumenic Bartolomeu I, Sfânta Liturghie a fost oficiată de către Preasfințitul Adrianos, episcop de Alikarnassos, alături de preotul Sergiu-Marcel Vald, preoții timișoreni Eugen Babescu și Cristian Păiș, preoți și diaconi de la bisericile din România, precum și monahi de la mănăstirea Putna. La slujbă au participat foarte mulți credincioși din țara noastră care, împreună cu preoții lor, au venit să o cinstească pe Maica Domnului la Biserica din Vlaherne. Participarea la această slujbă a oferit credincioșilor o experiență deosebită de comuniune spirituală și binecuvântare, foarte mulți împărtășindu-se cu Sfintele Taine.

După slujbă, pelerinii au vizitat Patriarhia Ecumenică din Constantinopol, localizată în cartierul Fanar, unde au avut ocazia să se închine Sfinților Trei Ierarhi Vasile, Grigorie și Ioan, ale căror sfinte moaște se află în biserica patriarhiei.

Pelerinii au fost impresionați de frumusețea și liniștea Mănăstirii Izvorul Tămăduirii. În biserica mănăstirii au cântat pricesne în cinstea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și au luat agheasmă din izvorul binecuvântat al Maicii Domnului.

Ultima vizită a zilei a fost la Biserica Chora, renumită pentru mozaicurile sale bizantine, considerate unele dintre cele mai bine conservate din lume. Aceste mozaicuri, care înfățișează scene biblice din viața Mântuitorului Hristos și a Maicii Domnului, au oferit o ocazie unică de a contempla arta sacră bizantină.

Pelerinajul credincioșilor din Parohia Timișoara Iosefin la Istanbul a fost o experiență deosebită, îmbinând momente de rugăciune și reculegere cu descoperirea unor locuri de o importanță istorică și culturală unică. Pelerinii au trăit clipe de comuniune spirituală și s-au întors acasă cu sufletele îmbogățite de frumusețea locurilor vizitate și de binecuvântarea pe care au primit-o de la Maica Domnului în acest oraș ce poartă o bogată moștenire creștină.

Comments are closed.