Praznicul Nașterii Domnului, sărbătorit de timișoreni

De praznicul Nașterii Domnului, la Catedrala Mitropolitană „Sfinții Trei Ierarhi” din Timișoara s-a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie de către Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. La slujbă au participat mii de credincioși bănățeni, respectând măsurile igienico-sanitare impuse pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus.

După otpustul sinaxei euharistice, Mitropolitul Banatului a rostit un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia a vorbit despre iubirea incomensurabilă a lui Dumnezeu față de oameni, Care și-a trimis Fiul în lume, să se nască și să-i răscumpere din robia păcatului.

„Iubirea s-a văzut la crearea lumii și a oamenilor, dar nemărginirea o vedem acum, când Își trimite Fiul în lume să o răscumpere. Omul căzuse în păcat, dar iată că Dumnezeu îi iubește și pe cei păcătoși. I-a iubit și înainte de venirea în lume a Fiului Său, dar și azi, după ce Hristos S-a înălțat la Cer. Fraților, să nu cădeți în deznădejde că Iisus Hristos ne-a părăsit. El este şi acum la cârma Corabiei, a Bisericii, pe care o conduce spre limanul cel liniștit al Împărăției lui Dumnezeu. Hristos l-a iubit și pe tâlharul care era cu El pe Golgota. Și pe tine te iubește, dar arată măcar și tu pocăința tâlharului”!, a spus Întâistătătorul Mitropoliei Banatului.

Comments are closed.