Ședință comemorativă dedicată la 31 de ani de la Revoluția din 1989

Astăzi, 18 decembrie 2020, la Palatul Administrativ – sala multifuncțională a Consiliului Județean a avut loc ședința comemorativă dedicată eroilor Revoluției din 1989, sub deviza „Demnitate, Democrație, Determinare”.  

Întâlnirea, la care au participat prefectul județului Timiș și online primarul Timișoarei, a fost prezidată de dl. Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș, care a precizat că flacăra Timișoarei aprinsă în 89 si apoi preluată de întreaga țară trebuie să rămână aprinsă în continuare, iar Timișoara să fie pionierul creării unei Românii mai bună, mai performantă și credincioasă valorilor europene.

Ca delegat al Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, la această dezbatere a fost prezent pr. Ionel Popescu, vicar eparhial care a rostit împreună cu toți cei prezenți rugăciunea „Tatăl Nostru”, rugăciune care a fost rostită de mii de timișoreni în urma cu 3 decenii. Preacucernicia Sa a adresat un cuvânt participanților și a amintit de participarea preoților și credincioșilor din două parohii timișene, Biled și Becicherecu Mic, la Revoluția începută în Timișoara. Dacă preotul și credincioșii din Becicherecu Mic au venit cu 3 camioane până la intrarea în Timișoara, cei peste 200 tineri din parohia Biled au parcurs pe jos 27 km pe jos pentru a lupta alături de timișoreni.

„Vă asigurăm că noi, slujitorii Bisericii nu uităm niciodată eroii și martirii Timișoarei și îi vom pomeni cu recunoștință în cadrul rânduielilor noastre bisericești. În numele Părintelui Mitropolit Ioan, rugăm pe bunul Dumnezeu să vă dăruiască sănătate, bune împliniri, sărbători binecuvântate și să rămâneți pe mai departe străjeri ai democrației românești”, a spus pr. Ionel Popescu, vicar eparhial.  

 
La final, revoluționarilor prezenți, în semn de recunoștință pentru lupta împotriva regimului comunist-ateu, le-au fost înmânate plachete omagiale din partea Consiliului Județean Timiș.

Comments are closed.