Zi de doliu și pomenirea martirilor Revoluției la Timișoara

Astăzi, 17 decembrie 2020, la Catedrala Mitropolitană din Timișoara a fost oficiată slujba de pomenire a eroilor Revoluției din Decembrie 1989, care au luptat în urmă cu peste trei decenii, pentru demnitatea, dreptatea și libertatea poporului român.

Manifestările comemorative dedicate acestei zile îndoliate au debutat la miezul nopții, cu slujba de Priveghere și Sfânta Liturghie oficiate la Biserica Martirilor din Timișoara, în subsolul căreia se află urna cu o parte din cenușa eroilor martiri timișoreni arși la crematoriul de la Popești-Leordeni, în urmă cu 31 de ani.  

 La Sfânta Liturghie din noaptea de 16/17 decembrie, au participat Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, preoți din administrația eparhială și preoți care au luptat în decembrie 1989: pr. conf. dr. Constantin Jinga, de la Facultatea de Teologie din Timișoara, rănit prin împușcare și pr. Ioan Mura de la Parohia Calacea, implicat în vâltoarea Revoluției încă din prima zi, 15 decembrie și până după arestarea lui Nicolae Ceaușescu.

La momentul îndătinat din cadrul Sfintei Liturghii, au fost pomeniți eroii martiri căzuți în Revoluția din decembrie 1989, iar la final, Înaltpreasfinția Sa a adresat un cuvânt de învățătură revoluționarilor prezenți și a subliniat că, „în urmă cu 31 de ani, în noaptea de 16 spre 17 decembrie 1989 s-a strigat pentru prima dată: <<veniți la catedrală!>> adică <<veniți la Dumnezeu!>>. Noaptea aceasta poate fi numită, cu adevărat, <<Paștile Timișoarei>>, pentru că prin jertfa eroilor martiri au înviat demnitatea, dreptatea și credința încătușată a românilor și a fost ruptă prima verigă din lanțul care înconjura întreaga țară”, a precizat Înaltpreasfințitul Părinte Ioan. 

Ca de fiecare dată, ziua de doliu a Timișoarei a fost marcată prin slujba de pomenire a eroilor martiri la catedrala mitropolitană din Timișoara, oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. La această slujbă au participat ambasadorul SUA în România, oficialități centrale, locale și județene, numeroși revoluționari, membri ai familiilor celor uciși în Revoluție, asociații și fundații ale revoluționarilor care, prin activitatea lor, permanetizează memoria celor care și-au jertfit viața în decembrie 1989.

Și la acest moment impresionant, devenit deja tradițional, Părintele Mitropolit Ioan, vădit emoționat, s-a adresat celor prezenți și a menționat că astăzi, cu inimile îndoliate am aprins o lumânare și am vărsat o lacrimă împreună cu părinții care-și plâng copiii, cu soții care-și plâng soțiile, cu soțiile care-și plâng soții împușcați sau arși în Revoluție.

După slujba Parastasului au fost depuse coroane la Monumentul Crucificării din fața catedralei mitropolitane. La ceasul amiezii, în Cimitirul Eroilor din Calea Lipovei și în Cimitirul Săracilor din Calea Lipovei, reprezentanți ai municipalității, ai asociațiilor și fundațiilor de revoluționari au participat la o slujbă de pomenire, depus coroane și au păstrat momente de reculegere în memoria acelorași eroi martiri timișoreni.

Conform Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 112/14.12.1993, la Timișoara, oraș-martir, data de 17 decembrie este zi de doliu, întrucât în această zi și-au jertfit viața primii eroi ai Revoluției. În această zi, toate instituțiile și autoritățile publice de pe raza municipiului Timișoara au arborat drapelul de stat al României în bernă.

Comments are closed.